Ponta a răspuns la lista primită din partea Comisiei Europene

Premierul Victor Ponta a declarat că a răspuns deja, vineri, listei primite din partea Comisiei Europene, precizând că au fost întrebări şi nu cerinţe şi arătând că nu s-a simţit foarte bine că a fost pus "la zid" doar pentru că România are o imagine proastă din cauza preşedintelui suspendat Băsescu.

2234 afișări
Imaginea articolului Ponta a răspuns la lista primită din partea Comisiei Europene

Ponta a răspuns la lista primită din partea Comisiei Europene

"Nu m-am simţit foarte bine că suntem puşi la zid fără să fim ascultaţi", a spus Ponta, la Antena 3.

El a precizat că a asigurat CE de independenţa justiţiei şi a explicat procedurile care au dus la suspendarea lui Băsescu.

"Nu au fost cereri, au fost 11 întrebări. Barroso a ridicat nişte întrebări, avea nişte informaţii, unele dintre ele corecte, altele incorecte (...) Referitor la problema cu ordonanţele de urgenţă: «De ce s-a dat ordonanţă de urgenţă privind referendumul?» Am spus - «că asta nu e o chestie normală» - aveţi dreptate, dar vă anunţ că Ordonanţa 106/2009 dată de Guvernul Boc privea schimbarea Legii referendumului. În 2009 era stat de drept şi acum nu e stat de drept sau e aceeaşi măsură ? Eu am informat, nu făceam o polemică şi acum înştiinţez că Guvernul a dat acea ordonanţă de urgenţă deoarece în Parlament se votase o lege care era blocată de către Băsescu şi PDL. În momentul în care a fost deblocată de către Curtea Constituţională, nu se va mai folosin instrumentul ordonanţelor de urgenţă", a spus Ponta.

TITLURILE ZILEI

Premierul a susţinut că a existat o campanie pregătită de Băsescu "şi ai lui" de dezinformare a mass-media internaţională, a partenerilor europeni şi americani, care încet-încet este demontată, dar că va dura luni sau chiar ani ca imaginea României să fie "spălată".

Comisia Europeană a dat vineri publicităţii lista cerinţelor faţă de România, între acestea figurând nicio graţiere prezidenţială, nicio numire în posturile de procuror general al României şi de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), transmite RFI:

"1. Respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar (aflat deasupra intereselor partidelor politice)

*Reinstaurarea atribuţiilor Curţii Constituţionale de a verifica inclusiv constituţionalitatea deciziilor adoptate de Parlament: abrogarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 38

*Reinstaurarea regulii majorităţii necesare pentru validarea rezultatelor referendumului (jumătate plus unu din numărul celor înregistraţi pe listele electorale): abrogarea OUG nr. 41

*Renunţarea la folosirea de ordonanţe de urgenţă în cazul unor decizii care afectează statutul instituţiilor fundamentale ale statului ori Constituţia şi în situaţii care nu prezintă urgenţă

*Evitarea utilizării publicării selective în Monitorul Oficial pentru a urmări scopuri politice şi mai ales pentru a evita decizii judiciare.

*Conformarea imediată în faţa tuturor deciziilor Curţii Constituţionale.

*Angajamentul autorităţilor publice de a respecta independenţa sistemului judiciar şi evitarea criticării acestor decizii judiciare.

2. Redarea încrederii:

*Numirea unui Avocat al Poporului care să se bucure de sprijinul majorităţii partidelor politice, printr-un proces de numire transparent şi obiectiv

*Nicio numire în posturile de procuror general şi procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sub actuala preşedinţie: proceduri publice şi transparente şi liste deschise pentru oricine, selecţii bazate pe criterii de profesionalism şi integritate şi de palmares în domeniul luptei anti-corupţie.

*Nicio graţiere prezidenţială în cursul actualei preşedinţii

*Numirea unor miniştri împotriva cărora să nu fi fost formulate decizii că nu respectă criteriile de integritate. Obligaţia celor care nu respectă aceste criterii să părăsească posturile.

*Demisia membrilor Parlamentului care au primit decizii finale privind incompatibilitatea, conflictul de interese sau corupţie la nivel înalt".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici