Ponta: Alegerile parţiale, după hotărâri de instanţă sau decizii politice pentru unii parlamentari

Alegerile parlamentare parţiale pentru mandatele vacante vor fi organizate într-o singură zi, după ce vor fi adoptate hotărâri de instanţă sau decizii politice pentru unii dintre parlamentari, a afirmat liderul USL Victor Ponta, adăugând că el nu ar mai fi vrut alegeri în colegii unde exista dublaj.

215 afișări
Imaginea articolului Ponta: Alegerile parţiale, după hotărâri de instanţă sau decizii politice pentru unii parlamentari

Ponta: Alegerile parţiale, după hotărâri de instanţă sau decizii politice pentru unii parlamentari (Imagine: Bogdan Maran/ Mediafax Foto)

"Mai sunt câteva locuri de parlamentari despre care aşteptăm fie decizii ale instanţei, fie decizii politice - de exemplu colegii de la PNL Silaghi şi Helvig au plecat la Parlamentul European - şi probabil într-o singură zi, într-o singură dată, vom organiza pentru toate acele locuri. Eu am avut o altă opinie strict politică, dar necesita o schimbare de lege, aceea că oricum suntem mulţi parlamentari, 588, şi dacă tot se elibera între timp, mai ales în colegiile în care există dublaj, nu ar trebui să mai facem alegeri. Mi s-a spus că nu e democratic, că trebuie să fim tot 588, câţi au ieşit în alegeri, şi atunci, când strângem un «pachet» întreg, ca să nu facem alegeri în fiecare săptămână, vom face alegerile", a spus Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că la nivelul conducerii partidului s-a decis ca la prima şedinţă a USL să se solicite adoptarea unei decizii pentru convocarea alegerilor parlamentare parţiale pentru mandatele vacante, care trebuie organizate "cât mai repede".

Liderii USL au discutat despre convocarea alegerilor parlamentare parţiale pentru cinci din cele şapte mandate vacante, care să aibă loc cel târziu la începutul lunii noiembrie, subiectul urmând să fie tranşat la prima şedinţă a Uniunii, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX surse din USL.

PNL a invocat în mai multe rânduri, în şedinţele USL, necesitatea organizării alegerilor parţiale pentru mandatele vacante, dar o decizie a fost amânată de social-democraţi.

Potrivit surselor din USL, liderii Uniunii urmează să tranşeze acest subiect în prima şedinţă a alianţei, având în vedere faptul că vicepremierul Liviu Dragnea a solicitat ca odată cu alegerile parţiale pentru parlamentare să aibă loc şi alegerile locale parţiale pentru o serie de localităţi.

Miza liberalilor priveşte faptul că pentru trei din cele cinci mandate pentru care trebuie să se organizeze alegeri nominalizările vor aparţine PNL, au mai precizat pentru MEDIAFAX sursele citate.

Astfel, liberalii ar urma să propună candidaţi pentru colegiile eliberate în Hunedoara, de Dan-Radu Ruşanu, în Ilfov, de Eduard Hellvig şi în Satu Mare, de Ovidiu Silaghi.

De asemenea, PC va propune candidatul din partea USL în colegiul eliberat de Dan Voiculescu, în Bucureşti.

În total, la nivelul celor două Camere ale Parlamentului sunt vacante şapte mandate de deputaţi şi senatori, însă în cazul colegiilor în care au fost aleşi George Becali şi Olosz Gergely au fost aleşi câte doi parlamentari pentru acelaşi colegiu. Potrivit modificărilor aduse Statutului parlamentarilor, în aceste cazuri nu mai pot fi organizate alegeri parţiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici