Ponta despre PNL: Schimbările astea bruşte de direcţie bănuiesc că stârnesc confuzii

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi seară, într-o conferinţă de presă la Reghin, că "schimbările bruşte de direcţie" ale PNL probabil că "stârnesc confuzii".

24 afișări
Imaginea articolului Ponta despre PNL: Schimbările astea bruşte de direcţie bănuiesc că stârnesc confuzii

Ponta despre PNL: Schimbările astea bruşte de direcţie bănuiesc că stârnesc confuzii (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Ponta a făcut această declaraţie întrebat fiind despre invitaţia liderului liberal Crin Antonescu, către PDL, de a participa luni la întâlnirea mai multor grupuri parlamentare.

"Ştiu că domnul Antonescu spunea că nu mai stă de vorbă cu PDL până nu-şi dă demisia Boc şi Anastase. Nu vreau să comentez eu. În general schimbările astea bruşte de direcţie bănuiesc că stârnesc confuzie", a spus Ponta.

El a subliniat că este "foarte important" dacă la întâlnirea de luni a grupurilor parlamentare vor participa şi reprezentanţii UDMR şi cei de la minorităţi.

"PNL participă, noi participăm, avem o majoritate serioasă şi credibilă în ambele Camere. Avem nişte propuneri foarte concrete, prin care cele două Camere ale Parlamentului să înceapă să funcţioneze din nou în spiritul respectării regulilor: adică să nu se mai strice maşina de vot când doamna Anastase nu are suficiente voturi, să nu mai votăm în lipsa cvorumului, să avem de fiecare dată un reprezentant al Guvernului, să respectăm regulile jocului democratic", a spus Ponta.

El a menţionat că acestea reprezintă "propuneri concrete".

"Liberalii le susţin fiindcă am discutat deja cu ei, dacă le susţin şi cei de la minorităţi şi cei de la UDMR cred că e deja suficient ca să putem să avem o normalitate în funcţionarea, în special a Camerei Deputaţilor, dar şi a Senatului", a conchis el.

Liderul PNL, Crin Antonescu, le-a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă lui Emil Boc (PDL), Marko Bela (UDMR), Victor Ponta (PSD) şi Varujan Pambuccian (minorităţi), invitându-i la dialog şi propunând ca prima întâlnire să aibă loc luni, 15 noiembrie.

"Situaţia actuală a României ne obligă pe noi, mandatarii încrederii cetăţenilor, să manifestăm responsabilitate şi preocupare reală faţă de rezolvarea crizei în care se zbat ţara şi societatea", susţinea Crin Antonescu, în scrisoarea deschisă remisă, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici