Ponta: Exclud o intrare la guvernare a PSD până la alegeri

PSD exclude o intrare la Guvernare până la alegeri în cazul în care moţiunea de cenzură va trece şi nu va susţine un guvern minoritar PNL, pentru că aşa este corect faţă de alegătorii social-democraţi, declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Cluj, preşedintele PSD, Victor Ponta.

Ponta: Exclud o intrare la guvernare a PSD până la alegeri (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)

"Exclud o intrare la guvernare a PSD până la alegeri, dacă vrem să facem ceva cu adevărat serios pentru România. Dacă vrem pentru noi e simplu, am avut funcţii de miniştri în 2009 şi la ce ne-au folosit? Dacă vrei ceva serios pentru România trebuie să ai sprijin şi legitimitate populară. În acest moment, principala problemă a PDL şi a lui Băsescu este lipsa sprijinului şi legitimităţii populare", a afirmat Ponta, care a adăugat că obţinerea unor posturi de miniştri nu este nici obiectivul PSD, nici al său, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, Guvernul şi majoritatea actuală sunt "o majoritate nelegitimă" pentru că nu se mai bucură de încrederea populaţiei.

"Dacă trece moţiunea de cenzură, nu vreau să mă autopropun prim-ministru, nici să spun că PSD are toate soluţiile, ci că, de marţi seară sau de miercuri dimineaţă, cei care ne-au adus în actuala situaţie, preşedintele Traian Băsescu şi PDL, alături de ceilalţi, fie că este vorba de noi, de UDMR sau PNL, putem găsi o altă soluţie pe care nu o deţin acum", a precizat liderul PSD.

Victor Ponta a subliniat că PSD nu va susţine un guvern minoritar PNL atât timp cât el va fi preşedintele partidului.

"Nu susţinem un guvern minoritar PNL. Niciodată cât eu voi fi preşedinte, PSD nu va mai susţine un alt guvern, decât unul social-democrat. Cred că aşa este corect faţă de alegătorii noştri. Că vor fi situaţii de tranziţie înainte de alegeri, va fi un guvern de tehnocraţi, care să pregătească alegerile, nu pot să exclud, dar ca să cer voturile oamenilor pentru PSD ca să îi aduc pe alţii la putere, nu cred că este în regulă şi nu îl vom mai face", a afirmat Ponta.



comentează şi tu Momentan sunt 19 comentarii
Taguri:
PONTA ,
GUVERN ,
alegeri
COMENTARII
  • Vlad.Adrian 13 iun 2010

    PSD este exclus de la absolut orice functie de conducere a acestei tari pe care au jagmanit-o la capacitate maxima.

  • claudiu 13 iun 2010

    Pai de ce? Ti-e frica de guvernare sau in ultima vreme ai spus de atat de multe ori nu incat nu mai stii sa spui da?

  • hingheru de rebuturi 12 iun 2010

    intrarea psd la guvernare trebuie exclusa si dupa alegeri, le sta bine in opozitie ...

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa