Ponta: Nu negociem cu Băsescu, mergem la orice dezbatere suntem invitaţi
Purtătorul de cuvânt al candidatului PSD la Preşedinţie, Victor Ponta, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că echipa de campanie a lui Mircea Geoană nu va negocia cu echipa lui Traian Băsescu pentru eventualele confruntări televizate din turul doi.
Ponta: Nu negociem cu Băsescu, mergem la orice dezbatere suntem invitaţi (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
"Nu mai negociem cu echipa lui Traian Băsescu, nu ne mai păcăleşte cum ne-a păcălit în turul întâi", a adăugat el.
Ponta a precizat că echipele celor doi candidaţi nu au ce să negocieze, în condiţiile în care Geoană va onora orice invitaţie la dezbatere din partea televiziunilor.
"Vom merge cu mare plăcere la orice dezbatere suntem invitaţi, pentru că spre deosebire de Traian Băsescu, care aduce numai lucruri negative, noi avem ce să vorbim despre lucruri pozitive", a mai spus purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale a PSD.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că, în opinia sa, înainte de turul al doilea al prezidenţialelor ar trebui organizate cel puţin trei dezbateri pe teme precum politica externă şi de securitate, reforma statului şi viziunea despre România.
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot





Ciuma rosie bintuie satele sarace din Moldova.Prin minciuna,,manipulare si santaj sperie batrinii ca Basescu presedinte reales le va lua pensiile.Cu astfel de metode a luat Geoana 75% voturi in unele localitati. Astia n-au evoluat deloc .se comporta ca-n 47 cind au furat alegerile si l-au fugarit pe rege.O sa plingem in pumni daca nu iesim la vot sa-l sustinem pe presedinte.Singur impotriva haitei PSD_PNL_UDMR va invinge.Sa-l ajutam sa invinga acest balaur.Pentru noi votam.Hotii striga hotii.
dai din coate,dai din coate ! Cred ca vrei sa iei locul Prostanacului !
Negociati cu Vantu,pactul voatru nu este cu Basescu ci cu Vantu!