Ponta: PDL depune moţiuni în campanii şi foloseşte cu ipocrizie Ordonanţa de Urgenţă privind migraţia aleşilor

PDL depune moţiuni de cenzură doar în campanii electorale şi acuză cu ipocrizie o ordonanţă de urgenţă, cea a migraţiei aleşilor locali, pe care o foloseşte la Timiş, Arad şi Hunedoara, având şi un primar arestat pentru că a încercat să transfere cu forţa consilieri locali, a afirmat premierul Ponta

208 afișări
Imaginea articolului Ponta: PDL depune moţiuni în campanii şi foloseşte cu ipocrizie Ordonanţa de Urgenţă privind migraţia aleşilor

Victor Ponta (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

El a răspuns, în plenul Parlamentului, criticilor formulate de către opozţie în textul moţiunii de cenzură, arătând că ordonanţa de urgenţă privind alegerea preşedintelui a fost declarată deja ca fiind constituţională de către Curtea Constituţională şi are un caracter strict tehnic primită de la Autoritatea Electorală Permanentă, nepermiţând însă Partidului Mişcarea Populară să aibă reprezentanţi în Biroul Electoral Central, iar ordonanţa de urgenţă privind migraţia permite primarilor care au câştigat alegerile locale din 2012 sub sigla USL să scape de "compania jenantă" a lui Blaga şi Iohannis, actualii lideri aliaţi ai PDL şi PNL.

"Asist la ipocrizia PDL, care critică ordonanţa privind trecerea aleşilor locali, dar o foloseşte la Timiş, Arad, Hunedoara şi a şi stabilit un record: un primar PDL-ist, cel de la Rădăuţi, a fost şi arestat pentru că a vrut să facă traseism politic cu forţa", a spus Ponta.

Premierul s-a referit şi la numărul ordonanţelor de urgenţă adoptate de Guvern, arătând că fostul Guvern Boc a adoptat în 2010 şi în 2011 133, respectiv 126 astfel de acte normative, în timp ce actualul Guvern a adoptat în 2014 un număr 56 de ordonanţe. Parlamentarii opoziţiei l-au întrerupt şi au protestat pentru faptul că Ponta nu se referă şi la numărul ordonanţelor adoptate anul trecut, şeful Guvernului răspunzându-le că nu au făcut moţiune de cenzură anul trecut, dar că numărul ordonanţelor din 2013 s-a ridicat oricum la 117, mai puţine decât cele promovate de Guvernul Boc.

"Având în vedere că moţiunea de cenzură a PDL se dovedeşte, ca, în general, acţiunile de opoziţie ale PDL, fără obiect, vreau să fac un apel la schimbarea modului în care ne raportăm putere-opoziţie: în primul rând, am auzit candidatul PDL că, dacă va fi preşedinte, primul lucru schimbă majoritatea şi mi-am adus aminte că am auzit lucrul ăsta la Traian Băsescu şi mi-aş dori să nu mai avem un preşedinte ca Traian Băsescu. Am văzut la cei de la PDL că iarăşi au depus plângeri penale. În afară de plângeri penale între ei şi împotriva altora, nu am văzut nicio acţiune de campanie, de guvernare, de opoziţie. Ce făcea Băsescu, plângeri penale, faceţi şi dumneavoastră. Aveţi grijă să nu aveţi fraţi, ca să nu păţiţi ca cel căruia îi plac plângerile penale", s-a adresat Ponta parlamentarilor PDL.

Şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care este dezbătută moţiunea de cenzură iniţiată de ACL şi intitulată „VVictor Pontapune în pericol statul de drept! Opriţi faudarea alegerilor de către PSD!” a început, la reuniune fiind prezent şi premierul Victor Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici