Ponta: Presa a scris despre Consiliu doar ca "ultima bătălie" sau "ultima frontieră"
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, joi, la începutul şedinţei Comitetului Executiv Naţional, că problemele serioase ale partidului nu au fost reflectate de presă, care a tratat Consiliul Naţional în termeni precum "ultima bătălie".
Ponta: Presa a scris despre Consiliu doar ca "ultima bătălie" sau "ultima frontieră" (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Ponta a spus, la începutul CExN, care precede Consiliul Naţional, că lucrurile "foarte serioase" şi "foarte importante" dezbătute de liderii partidului nu au fost reflectate de presă, care s-a rezumat la cursa pentru preşedinţia Consiliului Naţional, la care candidează Gheorghe Nichita şi Adrian Năstase.
"Din păcate pentru noi, problemele foarte serioase şi importante pentru noi nu prea au reuşit să ajungă dincolo de această sală, am văzut că singurul lucru care contează este fie ultima bătălie, fie ultima frontieră. (...) O să vă rog să ne vedem de treburile noastre, să vorbim de ce este important pentru partid, pentru electoratul nostru şi pentru ţară în această perioadă", a afirmat el.
Mai mulţi lideri de organizaţii au sosit cu întârziere la CExN, Ponta afirmând că au "scuza timpului cu totul şi cu totul neaşteptat".
Comitetul Executiv Naţional va stabili, printre altele, şi şefii departamentelor PSD şi va lua în discuţie unele propuneri de modificare a Statutului, în eventualitatea organizării unui nou congres în toamnă.
Consiliul Naţional al PSD urmează să se reunească joi, de la ora 15.00. La această reuniune urmează să fie ales, prin vot secret, preşedintele CN, funcţia fiind disputată de Adrian Năstase şi Gheorghe Nichita.
-
COMENTARIU: Febra şi faptele liderilor P.- A.
Main Story astăzi, 17:43
Victor Ponta: "prostie (...) minciună (...) hoţi (...) necaz (...) blestem (...) isterii (...) chioară". Crin Antonescu: "caca de muscă (...) puşlamale (...) îmbuibaţi (...) mârlănesc". Şi altele. Sunt vorbe care au erupt în ultima săptămână din discursurile a doi lideri aflaţi în vârful treburilor. citeşte tot
-
Spitalul Colentina are, pentru prima dată în istoria unităţii, o secţie de urologie cu 35 de paturi
Social astăzi, 17:09
Spitalul bucureştean Colentina are începând de luni, pentru prima dată în istoria unităţii sanitare, o secţie de urologie cu 35 de paturi, bloc operator şi post operator, a anunţat, luni, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, la inaugurarea clinicii. citeşte tot





Vrei sa mai scrie presa despre problemele voastre din PSD?
Aia cu banii care lipsesc din visterie, cine a organizat vrajitoarele sa descante parlamentul, cine l-a monitorizat pe Diaconescu sau la ce probleme te referi?