Predoiu: De această dată plecăm de la Senat cu un bilanţ pozitiv
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, marţi, la Senat, că cele trei legi cu impact în domeniul Justiţiei adoptate în sesiunea extraordinară vor avea efecte imediat după intrarea în vigoare, menţionând că bilanţul cu care se pleacă de la şedinţa forului legislativ este unul pozitiv.
Predoiu: De această dată plecăm de la Senat cu un bilanţ pozitiv (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
"De această dată plecăm de la Senat cu un bilanţ pozitiv în urma sesiunii extraordinare convocată la solicitarea preşedintelui României. Ministerul Justiţiei a sprijinit trei proiecte de legi, două elaborate în cadrul Ministerului, cu sprijinul larg al reprezentanţilor sistemului judiciar şi al magistraţilor din sistemul judiciar şi, de asemeni, un proiect în forma propunerii legislative din cadrul Senatului", a declarat Cătălin Predoiu.
El a mai spus că toate cele trei proiecte au un impact major în sistemul judiciar şi îşi vor produce efectele imediat după ce vor intra în aplicare.
"Probabil asistăm la un moment de cotitură în modul în care Senatul abordează problematica Justiţiei şi a Raportului de ţară, un moment îmbucurător, care dă speranţe pentru viitor şi care a demonstrat că există suficientă voinţă politică în cadrul Parlamentului României pentru a sprijini reformele din Justiţie", a adăugat Predoiu.
El a mai menţionat că va susţine în cadrul coaliţiei de guvernare o strategie de dezvoltare a Justiţiei ca serviciu public în perioada 2010-2014.
"Sper ca în următoarele săptămâni să obţinem sprijinul nu numai al coaliţiei, ci şi al Guvernului, implicit forma finanţării acestei strategii. Cred că acum din nou mingea se află în terenul Executivului. Trebuie să luăm măsuri pentru pregătirea sistemului judiciar. Deja primul ministru a anunţat iminenţa deblocării unor posturi în sistemul judiciar. Trebuie însă să nu ne grăbim, să facem acest lucru în cel mai bun moment, atât pentru sistemul judiciar, cât şi pentru economie. Eu sunt optimist, în acelaşi timp concentrat pe proiectele pe care încercăm să le ducem la bun sfârşit. Voi continua să iniţiez şi să menţin un dialog cu reprezentanţii sistemului judiciar, cât şi cu magistraţii. E important să creăm o stare de emulaţie în sistemul judiciar, un nou moment pentru leadership-ul în sistemul judiciar", a conchis Cătălin Predoiu.
-
Ioan Avram Mureşan, condamnat definitiv la şapte ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri
Fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă, la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de deturnare de fonduri. Completul de cinci judecători al instanţei supreme a menţinut astfel condamnarea decisă, în aprilie 2011, în cazul lui Ioan Avram Mureşan de către instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a judecat la fond acest dosar. citeşte tot
-
Boris Tadici se declară pregătit să devină premier al Serbiei
Externe astăzi, 08:53
Fostul preşedinte sârb Boris Tadici, care a pierdut alegerile prezidenţiale de la 20 mai, s-a declarat duminică pregătit să devină premier şi a precizat că intenţionează să formeze o coaliţie majoritară cu foştii săi aliaţi socialişti. citeşte tot





Daca nu aveai un "aliat", un "votant" in acesta asa-zisa Coalitie, plecai Predoiule cu coada intre picioare din Parlament.
Lasa gargara Predoiule, zi-ne cand dre aq dati jos carpa de la ochii lu' doamna cu balanta!!!!
Zi-ne cand vor incepe sa plateasca cei care au furat si delapidat in tara asta.
Restul sunt tarasenii de spus copiilor la culcare.
Si ce faceai Predoiule daca nu te sprijinea Coalitia? Ce faceai daca nu se mai spera inca la revenirea acelei doamne, JUSTITIA, care este OARBA in fata faradelegilor ministrilor lui Boc?
Tot acest cabinet trebuie sa fie dat afara si sa i se ceara socoteala pt conducerea defectoasa a Guvernului.