Predoiu: Nu a fost simplu să fiu premier interimar, din cauza intemperiilor

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, după votul de învestire a noului Guvern, că nu a fost simplu să fie prim-ministru interimar, în special din cauza intemperiilor, menţionând că situaţia a fost o "experienţă" pentru el.

Catalin Predoiu (Imagine:Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Nu a fost simplu, pentru că au fost evenimentele acestea cu intemperiile, dar cred că până la urmă am fost ajutat de echipele care au fost la Victoria şi în teritoriu, prefecţii şi ceilalţi, comandamentul de aici, au reacţionat pozitiv. A fost foarte greu prima zi, dar până la urmă ne-a mai ajutat şi vremea. A fost o experienţă", spus el, întrebat cum a fost ca premier pentru 72 de ore.

Întrebat dacă regretă că nu o să mai deţină acest post în continuare, Predoiu a răspuns negativ.

"Nu. În primul rând că a fost vorba de un interimat şi nu de o nominalizare şi, în al doilea rând, eu m-am dedicat acestei agende pe justiţie, dar au mai fost momente în care a trebuit să servim şi în alt fel, cum a fost şi atunci, la externe, un alt interimat, acum ca premier, dar important e că s-a intrat într-o normalitate. Eu cred că e un fapt pozitiv", a arătat demnitarul.

Referitor la faptul că la şedinţa plenului Parlamentului au fost oameni care au strigat de la balcon "Jos Predoiu!", Cătălin Predoiu a glumit: "Am anticipat şi am ieşit sin sală".

"E normal să fie şi critici. E foarte greu să schimbi justiţia peste noapte. Sperăm că măsurile care s-au luat în ultimii ani, pe parte de legislaţie să fie aplicate de magistraţi şi în câţiva ani să vedem şi rezultate", a continuat ministrul Justiţiei.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
PREDOIU ,
INTERIMAT ,
COMENTARII
  • alin 9 feb 2012

    a facut multe avand in vedere cancerul din justitia romaneasca...oricum, csm-ul si instantele sunt mult schimbate fata de anul 2004, meritul fiind in exclusivitate al celor 2 ministri tehnocrati macovei si predoiu

  • singurul care merita sa fie premier! 9 feb 2012

    este singurul tehnician care a performat in lupta cu mafia justitiei atat cat se poate... la mai mare...meritai sa fii premier, dar nu peste guvernul ciumpalac!

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa