Premierul Ludovic Orban, în vizită la MAE pentru a verifica operaţiunile privind procesul de votare în diaspora

Premierul Ludovic Orban a mers, sâmbătă, la sediul MAE pentru a verifica operaţiunile privind procesul de votare în străinătate, el afirmând că ”din fericire, procesul decurge în bune condiţii”, deşi au apărut şi ”mici situaţii” în privinţa înlocuirii unor delegaţi din secţiile de votare.

837 afișări
Imaginea articolului Premierul Ludovic Orban, în vizită la MAE pentru a verifica operaţiunile privind procesul de votare în diaspora

Premierul Ludovic Orban, în vizită la MAE pentru a verifica operaţiunile privind procesul de votare în Diaspora

”Am venit să facem o evaluare a modului în care decurge procesul de votare la secţiile de votare din străinătate şi să vedem dacă mai sunt necesare măsuri în cazul în care mai apar situaţii în care reclamă decizii rapide pentru a asigura condiţiile de desfăşurare cele mai bune. Din fericire, procesul decurge în bune condiţii. Modificările la lege sunt modificări dau rezultate”, a declarat Ludovic Orban.

El a admis că au apărut şi ”mici situaţii”.

”Au mai apărut mici situaţii, mi-a spus domnul ministru, legat de viteza foarte lentă de reacţie a Biroului Electoral în cursul zilei de ieri în cazul înlocuirilor de delegaţi la secţiile de votare, respectiv a suplimentărilor de delegaţi la secţiile de votare ,în care, neavând decât două şedinţe, Biroul Electoral pentru Secţiile din străinătate a aprobat foarte târziu solicitările de înlocuire. Azi au fost în jur de 130 de cereri de înlocuire şi 113 de suplimentare. Sper sunt 100 de cereri de supliemntare, care sperăm că vor fi aprobate cât mai repede pentru a asigura personalul necesar derulării în bune condiţii la nivelul fiecărui biroul electoral la nivel de secţii de votare”, a adăugat premierul, precizând că aceste cereri sunt importante pentru că nu toate secţiile au numărul complet de delegaţi.

La rândul său, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat că a încercat rezolvarea punctuală a situaţiilor care ţin de competenţa MAE.

”Ne bucură faptul că un număr mare de cetăţeni români încă de ieri (vineri - n.r.) s-au prezentat să voteze, deşi a fost o zi parţială de vot şi în acelaşi timp o zi de lucru. Asta indică faptul că cetăţenii români doresc să-şi exercite dreptul de vot. Am încercat să rezolvăm punctual diversele probleme care ne stau nouă în competenţă”, a declarat Aurescu.

Taguri:
orban,
mae,
alegeri

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici