Premierul Ponta, la Târgu Secuiesc, unde fiul său a participat la Campionatul Naţional de Carting

Premierul Victor Ponta s-a aflat, duminică, timp de câteva ore, la Târgu Secuiesc, în judeţul Covasna, într-o vizită privată, el asistând la a patra etapă a Campionatului Naţional de Carting, în care este înscris şi fiul său, Andrei.

332 afișări
Imaginea articolului Premierul Ponta, la Târgu Secuiesc, unde fiul său a participat la Campionatul Naţional de Carting

Premierul Ponta, la Târgu Secuiesc, unde fiul său a participat la Campionatul Naţional de Carting (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Sâmbătă şi duminică a avut loc la Târgu Secuiesc, în judeţul Covasna, etapa a patra a Campionatului Naţional de Carting Viteză pe Circuit, organizat de Federaţia Română de Carting.

Premierul Victor Ponta a asistat la competiţie, în care a fost înscris şi fiul său, Andrei, legitimat la echipa Real Racing, clasa Mini.

Victor Ponta a declarat jurnaliştilor că este mândru de copilul său, aşa cum sunt toţi părinţii mândri de copiii lor, şi că se bucură că fiul său are o pasiune.

Premierul a subliniat că este important să fie cât mai mulţi copii care să facă sport.

Întrebat dacă are timp şi pentru familie, Ponta a răspuns că întotdeauna îşi găseşte timp pentru aceasta.

"Întotdeauna îmi găsesc timp pentru familie. Desigur, ei sunt principalele victime ale faptului că am atât de multe lucruri de făcut, dar când sunt lucruri importante întotdeauna las orice altceva. Mi-a zis că este foarte important ca să fiu alături de el la cursa asta, a fost o cursă importantă, şi cred că s-a bucurat", a spus premierul.

El a menţionat că cei doi copii ai săi, Andrei şi Irina, îl susţin să devină preşedinte, pentru că atunci o să stea mai mult timp cu ei.

"Asta a fost o înţelegere dintre noi. M-au întrebat şi el, şi Irina, din ce funcţie am mai mult timp pentru ei şi atunci ei mă susţin pentru aceea funcţie", a afirmat Victor Ponta.

La evenimentul sportiv au fost prezenţi şi ministrul Apărării, Mircea Duşă, şi prefectul de Covasna, Marius Popica.

Victor Ponta este pasionat de cursele de raliu, iar în ultimii ani a participat, ca şi copilot, la diverse competiţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici