Preşedintele Iohannis se întâlneşte, vineri, cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, vineri, la Palatul Cotroceni o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, în pregătirea reuniunii Consiliului European care va avea loc la Bruxelles, pe 19-20 octombrie.

473 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Iohannis se întâlneşte, vineri, cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk

Preşedintele Iohannis se întâlneşte, vineri, cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk

Anunţul a fost făcut, marţi, de către purtătorul de cuvânt al preşedintelui Iohannis, Mădălina Dobrovolschi. "Viitorul Uniunii Europene este principalul subiect care se va afla pe agenda de discuţii a celor doi", a declarat purtătorul de cuvânt.

Donald Tusk va ajunge la Palatul Cotroceni la ora 11. După primirea şi fotografia oficială, Iohannis şi Tusk vor avea convorbiri tête-à-tête timp de 20 de minute, urmate de convorbiri oficiale.

În perioada 19-20 octombrie, preşedintele Klaus Iohannis se va afla la Bruxelles, unde va participa la reuniunea Consiliului European. Pe agenda acestei reuniuni se află subiecte precum migraţia, Europa digitală, chestiuni de securitate şi apărare, relaţii externe ale Uniunii Europene.

Precedentele întâlniri dintre Klaus Iohannis şi Donald Tusk au avut loc în luna septembrie. La mijlocul lunii trecute, cei doi au avut o scurtă întrevedere la New York, în marja Adunării Generale a ONU. Pe 29 septembrie, ambii oficiali au participat la reuniunea informală pe teme digitale de la Tallinn a Consiliului European.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici