Preşedintele Iohannis va avea, joi, o întâlnire bilaterală cu Poroşenko, în marja Consiliului European - surse

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, joi, în marja reuniunii Consiliului European care va avea loc la Bruxelles, o întâlnire bilaterală cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, temele de discuţie vizând relaţia dintre cele două state şi situaţia conflictului din estul Ucrainei.

1156 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Iohannis va avea, joi, o întâlnire bilaterală cu Poroşenko, în marja Consiliului European - surse

Klaus Iohannis (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Surse oficiale au declarat, miercuri, că bilaterala dintre preşedintele României şi cel al Ucrainei are loc la solicitarea lui Petro Poroşenko.

De asemenea, în perioada imediat următoare, Klaus Iohannis ar urma să efectueze o vizită oficială la Kiev.

Temele de discuţie dintre cei doi şefi de stat vizează situaţia din estul Ucrainei şi relaţia bilaterală dintre România şi Ucraina.

TITLURILE ZILEI

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, miercuri, la Bruxelles, pentru Consiliul European care se va desfăşura, joi, începând cu ora 14.00 (ora României), pe agendă aflându-se subiecte importante precum lupta împotriva terorismului şi evoluţiile din Ucraina.

Preşedintele va participa la reuniunea Consiliului European. Potrivit site-ului Consiliului, în cadrul reuniunii informale care va avea loc la Bruxelles, pe 12 februarie, liderii UE urmează să discute despre lupta UE împotriva terorismului în urma atacurilor de la Paris.

”Statele membre trebuie să conlucreze mai strâns şi să coopereze şi mai activ pentru a combate o ameninţare comună. Se va desfăşura de asemenea o dezbatere privind modalităţile de consolidare a coordonării economice şi a bunei funcţionări a uniunii economice şi monetare”, se mai menţionează pe site, care adaugă că o temă de discuţie se va referi la evoluţiile privind conflictul din Ucraina.

Programul preşedintelui Klaus Iohannis va începe, joi, la ora 11.00 (ora României), cu o întâlnire cu preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul. Începând cu ora 11.30 (ora României), şeful statului se va afla la Summit-ul Partidului Popular European.

Reuniunea Consiliului European va începe la ora 14.00 (ora României), la sediul Consiliului European , în Clădirea ”Justus Lipsius”.

La ora 14.45 (ora României), preşedintele Iohannis va participa la dineul de lucru separat al şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene.

După reuniunea Consiliului, preşedintele va susţine la ora 20.10 (ora României), o declaraţie de presă în care va prezenta concluziile discuţiilor liderilor europeni.

Summit-ul de la Minsk are loc, miercuri, la acest eveniment important pentru evoluţia conflictului din Ucraina participând preşedinţii din Rusia, Franţa şi Ucraina, Vladimir Putin, Francois Hollande şi Petro Poroşenko, precum şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel.

Înainte de începerea summitului, Francois Hollande şi Angela Merkel au avut o întrevedere informală cu Petro Poroşenko.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în aprilie 2014, s-a soldat cu cel puţin 5.350 de morţi.

Corespondenţă de la trimisul MEDIAFAX la Paris, Valentina Postelnicu

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici