Preşedintele Klaus Iohannis: ”Singura ţară care se opune aderării României la Schengen este România”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, că singura ţară care se opune aderării României la Schengen este chiar România, subliniind că o parte dintre politicieni nu au înţeles foarte bine ”cum e cu statul de drept”.

4914 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Klaus Iohannis: ”Singura ţară care se opune aderării României la Schengen este România”

Preşedintele Klaus Iohannis: ”Singura ţară care se opune aderării României la Schengen este România” (Imagine: Silvia Ilie/ Mediafax Foto)

"Singura ţară care realmente se opune aderării este România, prin felul nefericit în care legiferăm, prin felul nefericit în care dăm ordonanţe de urgenţă, în general prin felul nefericit prin care arătăm că nu ştim ce vrem. Mă refer la Ordonanţa 13, la MCV, unde partea vizată prioritar, justiţia, şi-a făcut treaba. Stăm bine. La cealaltă parte, care ţine de Parlament şi de politicieni mai avem teme de rezolvat şi abordări de tip Ordonanţa 13, chiar dacă au dispărut, arată multor politicieni europeni că lucrurile în România nu sunt încă stabile în ce priveşte abordarea faţă de ce se numeşte statul de drept", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, pentru caleaeuropeana.ro.

TITLURILE ZILEI

Preşedintele a făcut referire şi la abordările politicienilor care "ceartă Bruxelles-ul", spunând despre aceştia că "nu au înţeles foarte bine cum e cu statul de drept". Potrivit şefului statului, "abordările prost înţelese" de o parte dintre politicieni fac ca discuţiile cu privire la aderarea României la Schengen să se tot prelungească, subliniind că nu sunt probleme legate de motive tehnice.

"Iar abordările unor politicieni chiar foarte vizibili, cu poziţii foarte înalte în stat, care cică ceartă Bruxelles-ul, sau ceartă Uniunea Europeană pentru diferite abordări, nu ne fac bine absolut deloc, dimpotrivă, ele confirmă că, în continuare, în România avem cam mulţi politicieni care nu au înţeles foarte bine cum e cu statul de drept, care sunt valorile fundamentale ale Uniunii Europene şi avem încă politicieni care au apucături naţionaliste într-un mod negativ, care au impresia că «Uniunea Europeană nu are ce se amesteca în treburile noastre interne». Păi dacă n-ar avea, de ce suntem membri acolo? De ce suntem membri, dacă nu vrem să se implice? Astfel de abordări prost înţelese din partea poliicienilor de la noi, nu a tuturor, a unora, fac, de fapt, ca această discuţie să se tot prelungească. În rest, din motive tehnice, pot să vă spun că nu se opune nimeni", a mai spus preşedintele Iohannis.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici