Preşedintele PNL Alina Gorghiu: Eu încă în mai aştept pe Dragnea la o dezbatere. Băsescu să stea acasă, la televizor

Preşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat că încă nu a primit un răspuns de la liderul PSD Liviu Dragnea, pentru a participa împreună la o dezbatere, iar despre propunerea lui Traian Băsescu de a participa la o dezbatere televizată în trei, ea a spus că Băsescu se poate uita de acasă la televizor.

2705 afișări
Imaginea articolului Preşedintele PNL Alina Gorghiu: Eu încă în mai aştept pe Dragnea la o dezbatere. Băsescu să stea acasă, la televizor

Preşedintele PNL Alina Gorghiu: Eu încă în mai aştept pe Dragnea la o dezbatere. Băsescu să stea acasă, la televizor (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Arhiva Mediafax Foto)

"Nu ştiu dacă din aroganţă sau din laşitate încă nu a răspuns. Eu cred însă că ştie că va rămâne de actualitate această invitaţie la un dialog cu domnia sa, cu tot ceea ce înseamnă România pe care eu mi-o doresc, modelul de România pe care PSD şi-l doreşte şi sper ca săptămâna viitoare să putem să le arătăt românilor care este viziunea noastră despre viitor. În mod clar, România mea nu este România domnului Dragnea", a declarat duminică Alina Gorghiu, în timpul unei sesiuni Q&A transmisă pe Facebook de Clubul Studenţilor Timiş.

TITLURILE ZILEI

Ea a mai spus că Liviu Dragnea se teme de un dialog şi că preferă flipcharturile, care "nu ridică probleme, nu vine cu observaţii şi nu îi arată care sunt minciunile sau propaganda din discursul domniei sale".

De asemenea, a fost întrebată dacă răspunde afirmativ propunerii liderului PMP Traian Băsescu, de a participa la o dezbatere în formula Gorghiu - Dragnea - Băsescu.

"E o frăţie între dl. Dragnea şi dl. Băsescu, o frăţie a celor mai răi din politica românească. Sunt sigură că dl. Băsescu vrea să-l ajute pe dl. Dragnea la o asemenea dezbatere. Eu cred că dacă dl. Dragnea va accepta să discutăm deschis despre politica românească şi despre cum vedem noi România, dl. Băsescu se poate uita, ca un prieten adevărat, la televizor, de acasă. De asta asta fac eu cinste cu pop-cornul şi îl las să-şi asigure suportul pentru cel mai bun prieten al său, dl. Dragnea", a conchis Alina Gorghiu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici