Preşedintele UDMR îi CRITICĂ pe cei care boicotează referendumul: Fac un rău imens ideii de democraţie/ Ironia sorţii: nu va vota nici el dacă nu se întoarce la Cluj-Napoca

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că cei care boicotează referendumul fac un rău imens pe termen mediu şi lung ideii de democraţie, deoarece nu pot fi credibili, astăzi, spunând să nu participe oamenii, iar altă dată, când vor fi alegeri politice, să susţină participarea.

1280 afișări
Imaginea articolului Preşedintele UDMR îi CRITICĂ pe cei care boicotează referendumul: Fac un rău imens ideii de democraţie/ Ironia sorţii: nu va vota nici el dacă nu se întoarce la Cluj-Napoca

Kelemen: Cei care boicotează referendumul fac rău imens pe termen mediu şi lung ideii de democraţie

Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Arad că fără participare la vot nu se poate spune că ar exista o democraţie.

„Subiectul referendumului nu a putut fi dezbătut raţional înainte şi am impresia că şi după referendum, mult timp, vom încerca să vindecăm rănile cauzate în această perioadă şi această manipulare care a fost din toate părţile. Poziţia noastră a fost consecventă şi clară, trebuie să participi la referendum, la vot, democraţia înseamnă participare, fără participare nu poţi să spui că ar exista o democraţie, şi eu spun că de fiecare dată când omul este invitat la vot, indiferent dacă este referendum sau alegeri politice, este bine să te duci la vot. Sigur, este o opţiune democratică şi să nu te duci la vot dar dacă nu te duci la vot, laşi impresia că nu te interesează, nu vrei să te implici, fără implicare nu se pot schimba lucrurile în nici un fel. De aceea eu cred că cei care boicotează referendumul sâmbătă s-ar putea să se trezească duminică că nu mai vor să boicoteze, vor să meargă. Oricum, cei care boicotează fac un rău imens pe termen mediu şi lung ideii de democraţie, fiindcă nu poţi să spui credibil, astăzi, că nu mergi la vot şi boicotezi referendumul şi poimâine când vor fi alegeri politice să spui că trebuie să mergi la vot, să participi”, a spus Kelemen.

Potrivit preşedintelui UDMR, oamenii trebuie să meargă vot, şi să voteze „Da” sau „Nu”, în funcţie de cum le dictează conştiinţa, atitudinea corectă într-o democraţie fiind implicarea şi participarea, care sunt unele dintre elementele fundamentale ale democraţiei parlamentare.

„Diferenţele trebuie să convieţuiască, dacă nu, atunci oamenii vor intra în conflict, nu este de dorit aşa ceva. Moştenirea noastră comună, traslvăneană, a arătat din secolele XVI-XVII că diferite opţiuni religioase pot trăi în linişte în Europa, iar această moştenire cred că trebuia să fie valabilă şi în secolul al XXI-lea. Diferenţele există, lucrurile diferinte şi în ceea ce priveşte viaţa de familie sau orientările sexuale trebuie respectate”, a mai spus liderul UDMR.

Kelemen Hunor susţine că, după referendum, despre care crede că va fi unul valabil, trebuie să aibă loc o dezbatere în Parlament privind parteneriatul civil.

„Sunt convins că se poate reglementa acea instituţie prin care cei care nu doresc sau nu pot să încheie căsătoria să aibă instituţia reglementată prin lege prin care vor trăi împreună. Aşa cum au reglementat multe ţări acest parteneriat civil în Europa, într-un mod echilibrat şi corect, cred că trebuie să facă şi România. Acest pas trebuie făcut. Sper că această stare de tensiune din societatea românească va dispărea”, a subliniat preşedintele Uniunii.

Preşedintele UDMR participă, sâmbătă, la Arad, la manifestările organizate în memoria celor 13 generali, martiri ai Revoluţiei paşoptiste şi va rosti un discurs în cadrul evenimentului programat la statuia Libertăţii din Arad.

Kelemen Hunor nu a putut vota la referendum la Arad, pentru că nu avea buletinul la el

Hunor nu a putut vota, sâmbătă, la Arad, la referendumul pentru redefinirea familiei, deoarece nu avea buletinul la el, astfel că va vota în altă parte, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Arad dacă va vota la referendum şi unde, Kelemen Hunor a spus că va vota dar nu ştie unde.

„Voi vota, bineînţeles, nu ştiu unde, sunt pe drum. Am vrut, sincer, să votez la Arad dar vineri la aeroport m-am trezit fără buletin. Nu am buletinul la mine, recunosc. Aici am vrut să votez (la Arad - n.r.), am stabilit că după ce se termină programul mă duc la vot, dar vineri dimineaţă a trebuit să mă duc la Bucureşti. Am plecat fără buletin”, a spus Kelemen.

Kelemen Hunor va putea vota doar după ce îşi va recupera cartea de identitate, care este acasă, la Cluj-Napoca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici