Previziunea lui Ludovic Orban: Cât va rezista Guvernul PSD – PNL

Fostul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, spune că o construcţie precum cea dintre PSD şi PNL va rezista atâta timp cât ea va fi necesară social-democraţilor. Despre un guvern PSD - PNL, Orban spune că e „împotriva voinţei dominante a alegătorilor celor două partide”.

13922 afișări
Imaginea articolului Previziunea lui Ludovic Orban: Cât va rezista Guvernul PSD – PNL

Previziunea lui Ludovic Orban: Cât va rezista Guvernul PSD – PNL

Întrebat, sâmbătă, la Digi 24, cât va rezista construcţia PSD – PNL, Orban a spus tranşant: „Atâta timp cât PSD va considera necesar prezenţa la guvernare. Dacă PSD va simţi că pierde din guvernarea cu PNL – şi vă garantez că pierde – e gata”, a spus Orban.

Ludovic Orban a precizat că a văzut analizele sociologice privind soluţionarea crizei. Astfel, un guvern PSD ar avut un sprijin mai mare decât un guvern PSD – PNL.

„Aproape două treimi din votanţii PNL nu erau de acord ca PNL să intre în guvern cu PSD şi peste jumătate din votanţii PSD nu erau de acord ca PSD să intre în guvern cu PNL”, a mai spus fostul preşedinte al liberalilor.

Potrivit lui Orban, un guvern PSD – PNl este unul „împotriva voinţei dominante a alegătorilor care au votat cu cele două partide”.

Întrebat cine va rămâne în Guvern şi cine va fi dat afară în cazul în care PSD şi PNL nu se vor mai înţelege, Ludovic Orban a spus: „PNL nu cred că va mai avea capacitatea să refacă o altă majoritate parlamentară dacă dă PSD afară”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici