Video Prima reacţie a lui Klaus Iohannis după incidentele din Piaţa Victoriei: Condamn ferm intervenţia brutală a Jandarmeriei/ Ministrul de Interne să dea explicaţii

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri seară, că ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicaţii pentru modul în care a gestionat evenimentele din Piaţa Victoriei, condamnând maniera brutală în care a intervenit Jandarmeria.

7278 afișări

"Într-o democraţie autentică este dreptul fiecărui om să protesteze, dar violenţa nu este acceptabilă, indiferent de opţiunile politice. Condamn ferm intervenţia brutală a Jandarmeriei, puternic disproporţionată în raport cu manifestările majorităţii oamenilor din Piaţa Victoriei. Încercarea de a înfrânge voinţa oamenilor printr-o reacţie violentă a forţelor de ordine este o soluţie condamnabilă. Ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicaţii pentru modul în care a gestionat evenimentele din această seară!", a scris Klaus Iohannis, pe Facebook.

Jandarmii au intervenit în forţă, vineri seara, cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, în Piaţa Victoria, pentru a dispersa protestatarii aflaţi în faţa sediului Executivului.

Până la acest moment, 247 de persoane prezente la mitingul din Piaţa Victoriei au avut nevoie de îngrijiri medicale, între care nouă jandarmi. Dintre persoanele asistate, 16 au fost transportate la spital, patru fiind jandarmi.

În Piaţa Victoria, au existat, în mod repetat, ciocniri violente între manifestanţi şi forţele de ordine.

Protestatarii au forţat gardurile, au aruncat în acelaşi timp şi cu pietre, sticle şi alte obiecte către jandarmi, iar aceştia au intervenit cu spray-uri, gaze lacrimogene şi, ulterior, şi cu tunuri de apă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici