Primarul Sorin Oprescu, acuzat de luare de mită, rămâne în arest preventiv

Primarul Sorin Oprescu rămâne încarcerat, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a respins contestaţia la decizia de arestare preventivă pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 25.000 de euro.

Share pe Facebook 4568 afişări

Primarul Sorin Oprescu, acuzat de luare de mită, rămâne în arest preventiv (Imagine: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)

Decizia luată luni seară de judecătorul Camelia Bogdan, de la Curtea de Apel Bucureşti, este definitivă, astfel că primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, rămâne pentru 30 de zile în Arestul Poliţiei Capitalei, unde este încarcerat din 6 septembrie.

Sorin Oprescu urmează să fie suspendat din funcţie de către prefectul Capitalei, iar atribuţiile de primar general vor fi preluate de unul dintre viceprimari, decizia urmând să fie luată în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Prefectul Capitalei Paul Petrovan va dispune suspendarea lui Sorin Oprescu în cel mult 48 de ore după ce va primi de la instanţă o comunicare oficială privind decizia definitivă de arestare preventivă a edilului. Consiliul General al Muncipiului Bucureşti trebuie să se întrunească apoi în şedinţă de îndată pentru a alege un primar interimar dintre cei doi viceprimari ai Capitalei - Cornel Pieptea (PNL) şi Dan Darabont (PSD).

Alexandru Chiciu, avocatul principal al primarului Capitalei, a declarat, la finalul şedinţei de judecată de la Curtea de Apel, că Sorin Oprescu a arătat în faţa judecătorului că ştia din mai multe surse că de foarte mult timp i se pregăteşte ceva, dar nu şi-a luat nicio măsură de precauţie pentru că a fost întotdeauna deschis şi nu a avut nicio legătură cu fapte de corupţie.

Edilul şef al Capitalei a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită.

Decizia de arestare preventivă a fost contestată de Sorin Oprescu şi judecată luni la Curtea de Apel Bucureşti, de magistratul Camelia Bogdan, cea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

Primarul Sorin Oprescu a transmis, prin unul dintre avocaţii săi, înaintea judecării apelului, că i-a fost frică de provocare şi nu a scăpat, dar că "nu este un derbedeu".

Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susţinând că în 5 septembrie, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful unei instituţii publice din subordinea sa şi o persoană de încredere, a primit de la primul suma de 25.000 euro din 60.000 euro ceruţi de cei doi pentru edil, de la patru persoane care ulterior l-au denunţat.

Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că persoana care i-a dus banii lui Sorin Oprescu ar fi şeful Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa.

Sorin Oprescu a fost ulterior oprit în trafic, în noaptea de 5 spre 6 septembrie, iar asupra sa ar fi fost găsită suma de 5.000 de euro din banii care ar fi fost primiţi ca mită, au mai spus sursele citate.

Judecătorul Daria Isabela Miheţ, de la Tribunalul Bucureşti, care a dispus arestarea lui Oprescu, a arătat, în motivarea deciziei, că edilul a primit suma de 25.000 de euro pentru menţinerea în funcţie a unui funcţionar din subordine, şi nu cu titlu de împrumut, aşa cum a susţinut "în mod cu totul neconvingător" în faţa instanţei.

Instanţa arată că, din probele administrate în cauză, rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatori economici care doreau să obţină contracte din partea instituţiilor publice trebuiau să remită o parte din venitul brut realizat din execuţia acelui contract, cu titlu de mită, factorilor de decizie din cadrul aparatului aflat în subordinea primarului Sorin Oprescu.

Această activitate a grupului, creat în jurul denunţătorului, care a deţinut funcţii la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşi de la Mogoşoaia şi respectiv la Administraţia Cimitirelor, s-ar fi desfăşurat pe două paliere. Pe primul palier infracţional se află activitatea infracţională desfăşurată de denunţător, acuzat că a acordat contracte publice unor contractori privaţi, pretinzând şi primind de la aceştia cu titlu de mită sume importante de bani. Această activitate a creat premisele săvârşirii de către primarul municipiului Bucureşti a infracţiunii de luare de mită, desfăşurată pe cel de-al doilea palier infracţional, se mai arată în motivare.

Potrivit judecătorului, există suspiciunea rezonabilă că Oprescu, în baza unei înţelegeri prealabile cu alte două persoane, a primit de la una dintre ele suma de 25.000 de euro, din totalul de 60.000 de euro pretinşi de acestea de la o societate comercială care efectua lucrări la palatul de la Mogoşoaia. Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracţională a celui care i-a oferit banii şi ar fi menţinut într-o funcţie publică un funcţionar corupt.

Instanţa subliniază că probele administrate în cursul urmăririi penale conturează teza potrivit căreia "inculpatul O.S.M.a primit de la P.B.C. suma de 25.000 euro cu titlu de mită, şi nu cu titlu de «împrumut», aşa cum a susţinut inculpatul în mod cu totul neconvingător, în faţa judecătorului".

În acest dosar au mai fost arestaţi, în 7 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, Cristian Stanca, fostul şofer al lui Sorin Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, director economic în Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae şi Florin Şupeală, directorul general şi respectiv directorul adjunct al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, şi omul de afaceri Claudiu Bengalici.

Instanţa a dispus şi luarea măsurii arestului la domiciliu pentru Bogdan Cornel Popa, directorul Administraţiei Cimitirelor, şi pentru Romeo Albu.

Bogdan Cornel Popa, directorul Administraţiei Cimitirelor, ar fi cel care cerea şi intermedia mita între firmele care doreau contracte din partea instituţiilor publice conduse de el, iar banii ar fi fost împărţiţi între el, primarul Sorin Oprescu şi directorul economic din Primărie, conform anchetatorilor.

"Executantul păstra pentru sine între 30 şi 33 la sută din profitul brut, diferenţa de profit reprezenta mită şi/sau preţ al influenţei, după caz, având trei destinaţii: 10 la sută din valoarea contractului pentru Oprescu Sorin Mircea, ca primar al municipiului Bucureşti (Primarul), 5 la sută din valoarea contractului pentru Constantinescu Mircea Octavian, director economic în cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti (Directorul economic), iar restul era mita pentru Popa Bogdan Cornel, director la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului în perioada 2013-ianuarie 2014 şi la Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane în perioada ianuarie 2014-prezent", au arătat procurorii.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a declarat că dosarul în care Sorin Oprescu este cercetat pentru luare de mită nu a fost deschis în urma denunţului unei singure persoane, ci în urma plângerilor depuse de două persoane fizice, în luna martie. Ea a precizat că persoana care i-a dat bani lui Sorin Oprescu în 5 septembrie nu se numără printre cele care au făcut plângerile. Mai mult, persoana respectivă are calitatea de suspect şi se află în arest la domiciliu.

Kovesi a mai spus că nu s-a făcut flagrant în cazul lui Oprescu "din considerente de tactică a anchetei", primarul fiind citat cu mandat de aducere imediat după comiterea presupusei infracţiuni. Potrivit acesteia, o parte din banii din mită au fost găsiţi la percheziţia corporală asupra primarului, o parte din bani au fost găsiţi la locuinţa acestuia, iar o altă parte la un martor care a fost audiat în acest dosar.

Potrivit unor surse judiciare, primarul Sorin Oprescu a fost încarcerat într-o celulă din Arestul Central al Poliţiei Capitalei cu şase bărbaţi, printre care Mohammad Munaf, condamnat la zece ani de închisoare în cazul răpirii jurnaliştilor în Irak. Colegii de cameră ai primarului Capitalei nu sunt consideraţi infractori periculoşi, majoritatea fiind arestaţi pentru infracţiuni economice, au precizat sursele citate.

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
OPRESCU ,
AREST ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
ŞOC în Uniunea Europeană. Ţările care ar putea PĂRĂSI UE. „Vom anunţa un PLAN CONCRET”