Proiect de lege: Măsurile de izolare ar putea fi contestate în cel mult 24 de ore

  • Patru senatori propun modificarea Legii carantinei.
  • Decizia de izolare ar putea fi contestată în termen de 24 de ore.
  • În alte 24 de ore, instanţa de judecată va soluţiona sesizarea ta.
2994 afișări
Imaginea articolului Proiect de lege: Măsurile de izolare ar putea fi contestate în cel mult 24 de ore

Mediafax

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 136/2020, cunoscută drept Legea carantinei, a fost înregistrată luni în Parlament şi prevede instituirea unui termen de 24 de ore în care un pacient asimptomatic sau simptomatic să poată contesta, în instanţă, decizia de izolare luată de autorităţi. 

Stabilirea unui termen scurt, de cel mult 24 de ore, pentru introducerea unei acţiuni judiciare este justificată de faptul că izolarea persoanelor nu poate depăşi 48 de ore. Modificarea operată va permite creşterea eficacităţii mecanismului de contestare a actului administrativ individual, astfel încat soluţionarea acestuia să se poată realiza de catre instanţa de judecată în interiorul celor 48 de ore”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege. 

Pentru că în acest moment nu este prevăzut un termen de sesizare a instanţei, legea este interpretată diferit, motiv pentru care e nevoie de o aplicare unitară a măsurilor. Termenul de 24 de ore va fi valabil şi în cazul proceselor aflate în curs de soluţionare la momentul intrării în vigoare a noilor prevederi. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici