Proiectul care interzice condamnaţilor penal să candideze la prezidenţiale, respins în Comisia juridică a Senatului

Comisia juridică a Senatului a dat, luni, un raport de respingere a proiectului de lege prin care era prevăzută interdicţia expresă pentru condamnaţii penal de a candida pentru funcţi de preşedinte al României.

1630 afișări
Imaginea articolului Proiectul care interzice condamnaţilor penal să candideze la prezidenţiale, respins în Comisia juridică a Senatului

Proiectul care interzice condamnaţilor penal să candideze la prezidenţiale, respins în comisie

Decizia de a întocmi un raport de respingere a fost luată cu şapte voturi, în timp ce reprezentanţii PNL şi USR au votat pentru susţinerea proiectului, dar au avut doar patru voturi.

Proiectul a fost iniţiat de către senatorul Alina Gorghiu, iar o parte din senatorii PNL şi USR figurează drept cosemnatari. Iniţiativa prevede modificarea Legii privind alegerea preşedintelui şi stipula că o condamnare penală definitivă duce la interzicerea dreptului de a candida la funcţia supremă în stat.

Partidul Naţional Liberal a anunţat în luna mai că a iniţiat două proiecte legislative prin care persoanele care au condamnări penale definitive să nu mai poată candida la alegerile prezindenţiale sau parlamentare. ”În virtutea jurisprudenţei Curţii Constituţionale cu privire la integritatea funcţiei publice, am înregistrat astăzi (n.r. marţi) două iniţiative legislative pentru reglementarea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească posibilii candidaţi la alegerile prezidenţiale şi parlamentare”, se arăta într-un comunicat de presă semnat de senatorul PNl, Alina Gorghiu.

”Iniţiativele au rolul de a menţine, respectiv de a spori, rigorile de integritate de care trebuie să se bucure aceste demnităţi alese, implicit încrederea în instituţii publice esenţiale în statul român.În mod concret, soluţia legislativă propusă vizează imposibilitatea depunerii candidaturii pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare de către persoanele care au suferit condamnări penale definitive”, transmitea Alina Gorghiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici