Proiectul Legii bugetului pe anul 2018 va ajunge astăzi pe masa preşedintelui Iohannis

Proiectul Legii Bugetului de stat pe anul 2018 ajunge miercuri pe masa preşedintelui Klaus Iohannis, acesta urmând să decidă dacă va emite decret de promulgare a legii, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

273 afișări
Imaginea articolului Proiectul Legii bugetului pe anul 2018 va ajunge astăzi pe masa preşedintelui Iohannis

Proiectul Legii bugetului pe anul 2018 va ajunge astăzi pe masa preşedintelui Iohannis

Potrivit sursei citate, documentele ajung, în cursul zilei de miercuri, pe masa preşedintelui Klaus Iohannis.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului au votat, în data de 22 decembrie, proiectul de buget pentru anul 2018, acesta fiind construit pe o creştere economică de 5,5%, inflaţie medie anuală de 3,1%, curs mediu de 4,55 lei/euro şi câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei.

Conform proiectului adoptat de Guvern, sunt prevăzute venituri estimate de 287,5 miliarde lei, cu 30,9 miliarde lei mai mari faţă de 2017, fiind pentru prima dată când PIB-ul României va depăşi nivelul de 200 miliarde euro.

Din cele 30,9 miliarde lei venituri suplimentare, 21,1 miliarde lei vor merge către bugetul sănătăţii, care va avea o creştere de 17% faţă de 2017, bugetul educaţiei, care va avea o creştere de 16%, şi bugetul alocat investiţiilor, care va avea o creştere de 42%

Comisiile de buget au adoptat, anterior bugetul Ministerului Finanţelor Publice, hotărând să diminueze cu 5,8 milioane lei cheltuieli de personal şi să aloce 350 de milioane de lei pentru fondul de rezervă pe care aleşii l-au epuizat, iniţial, pentru a suplimenta bugetele altor instituţii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici