Proiectul privind regionalizarea a trecut tacit de Senat. Ponta susţine că vina aparţine senatorilor PDL

Liderul PSD, Victor Ponta, îi acuză pe senatorii PDL că sunt responsabili pentru faptul că proiectul legii privind regionalizarea a trecut tacit de Senat, Ponta spunând că prin aceeaşi metodă PDL a trecut prin Parlament şi legea care prevede desfiinţarea a 15.000 de posturi în educaţie.

141 afișări
Imaginea articolului Proiectul privind regionalizarea a trecut tacit de Senat. Ponta susţine că vina aparţine senatorilor PDL

Proiectul privind regionalizarea a trecut tacit de Senat. Ponta susţine că vina aparţine senatorilor PDL (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Liderul social-democrat a afirmat, vineri, la Buşteni, că PSD se opune proiectului de lege privind regionalizarea, proiect de lege care a trecut tacit de Senat şi se află în dezbatere la Camera Deputaţilor.

"Evident că sunt împotrivă. Evident că nu asta e soluţia şi că acolo singurul lucru care a contat a fost crearea unei regiuni Harghita - Covasna - Mureş, pe un criteriu pe care eu, unul, nu îl consider necesar şi evident că orice fel de reorganizare a României trebuie făcută pe criterii europene, adică pe criteriul social-economic, al coeziunii şi mai ales al capacităţii de a accesa fonduri comunitare pe principii prevăzute în Tratatul de la Lisabona, pe care preşedintele Traian Băsescu, deşi l-a semnat, nu îl cunoaşte", a afirmat Victor Ponta, vineri, la Buşteni.

Ponta a explicat că senatorii PSD nu au nicio vină pentru faptul că proiectul de lege, iniţiat de UDMR, a trecut tacit de Senat şi că întreaga vină aparţine senatorilor PDL, care "nu au curaj să le spună colegilor de la UDMR că votează împotrivă, dar nici nu au curaj să le spună românilor că votează pentru".

Ponta a spus că în acelaşi fel a fost votată şi legea care prevede desfiinţarea unui număr de 15.000 de locuri de muncă în educaţie.

"E stilul lor (al parlamentarilor PDL- n.r.) de a nu recunoaşte public ceea ce fac în Parlament", a mai spus Victor Ponta.

Preşedintele PSD participă, vineri şi sâmbătă, în staţiunea prahoveană Buşteni, la o dezbatere la care sunt invitaţi preşedinţii de consilii judeţene, membrii PSD, precum şi primarii de municipii ai partidului, pe tema regionalizării, dar şi a mai multor legi care se află, în prezent, în dezbatere parlamentară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici