Propunere de sancţionare cu închisoarea a "minciunilor electorale"

Deputatul PDL Mircea Giurgiu va depune în Parlament un proiect de lege privind sancţionarea "minciunilor electorale", care prevede modificarea Codului Penal în sensul pedepsirii cu închisoare sau amendă a candidaţilor care induc în eroare alegătorii, în timpul campaniei electorale.

Deputatul PDL Mircea Giurgiu (Imagine: Camera Deputaţilor)

Giurgiu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că este nevoie de această modificare legislativă, în condiţiile în care, în orice campanie electorală, "un politician poate promite orice pentru a fi ales, fără să se ţină, ulterior, de cuvânt".

"În Codul Penal se va introduce un articol nou, legat de minciuna în campania electorală, care prevede că inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul campaniei electorale, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi ales un anumit candidat, se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la patru ani sau cu amendă de la 1.000 la 5.000 de lei", se arată în proiect.

Giurgiu a precizat că o persoană cu o astfel de condamnare "nu mai are dreptul de a candida pentru un nou mandat".

Potrivit deputatului PDL, prin iniţierea unui proiect de lege "care să incrimineze minciuna în campania electorală" se încearcă întoarcerea "la principiile creştine, care condamnă minciuna ca fiind un păcat".

"Consider că, la 20 de ani de la Revoluţie, politicienii ar trebui să fie responsabili faţă de tot ceea ce declară. Trebui să mergem mai departe prin incriminarea oricărei forme de minciună, inclusiv cea electorală", a menţionat Mircea Giurgiu.

Acesta a subliniat că electoratul trebuie să fie lăsat să aleagă în cunoştinţă de cauză şi să nu fie influenţat prin "minciuni" de către politicieni.

Proiectul de modificare a Codului Penal va fi depus în Parlament la începutul sesiunii parlamentare.



comentează şi tu Momentan sunt 15 comentarii
Taguri:
DEPUTAT ,
LEGE ,
PROIECT ,
mircia giurgiu ,
codul penal
COMENTARII
  • maria 13 dec 2009

    Primul care ar trebui sanctionat pentru minciuna e domnul BOC.La toate sectiile de votare din Bihor presedinti si loctiitori au fost numiti membrii PDL. Inca 3 membrii PDL au facut parte din birou.E vorba de reprezentantii PDL. PER si PV. Sa nu mai minta domnul BOC. Sa nu mai vorbim de mita electorala pe care au impartit-o la sate.

  • aurelian 12 dec 2009

    Sunt perfect de acord, cu mentiunea ca si legea electorala trebuie sa suporte schimbari precum:
    - introducerea controlului electronic de vot
    - inasprirea sanctiunilor si pedepselor pentru cei ce incalca legea
    - televiziunea nationala sa fie cea care sa prezinte in principal campaniile electorale cu timpi de antena bine stabiliti - este televiziunea platita de popor
    - celelalte televiziuni sa fie strict conditionate - in caz de incalcare a legi sa li se ridice liceentele

  • maria_elena 12 dec 2009

    Sint pentru acest proiect,si vedeti ce faceti si cu ridicarea imunitati parlamentare in spatele carora se ascund Mafioti PSD-sti,PRM=sti,PNG-sti.Am uitat de mafia PNL-ista. Sa facem sa fie curate toate partidele,pt.ca in toate sunt oameni foarte valorosi dar nu pot face nimic de Mafioti din spatele lor. Daca e necesar se poate face si un referendum si poporul il v-a vota in masa.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa