PSD depune la ÎCCJ plângere penală împotriva Robertei Anastase, după votul la SRR şi SRTv
PSD intenţionează să depună la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) o plângere penală împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, pentru abuz în serviciu, reclamând votul "fraudulos" al Parlamentului la desemnarea preşedinţilor SRR şi SRTv.
PSD depune la ÎCCJ plângere penală împotriva Robertei Anastase, după votul la SRR şi SRTv (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
Purtătorul de cuvânt al Departamentelor PSD, senatorul Olguţa Vasilescu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că juriştii partidului pregătesc o plângere penală împotriva Robertei Anastase.
Ea a precizat că plângerea penală ar putea fi introdusă săptămâna viitoare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PSD o acuză pe Roberta Anastase de fals, uz de fals şi abuz în serviciu.
Vasilescu a afirmat că plângerea penală va face trimitere la "votul fraudulos" al Parlamentului, din 29 iunie, când au fost validaţi preşedinţii SRR, respectiv SRTv, şedinţa celor două Camere fiind condusă de Anastase.
PSD invocă încălcarea Regulamentelor celor două Camere şi Regulamentul şedinţelor comune, precum şi Legea 41/1994, privind organizarea şi funcţionarea societăţilor publice de radio şi televiziune.
"S-a constatat că în urne erau doar 220 de bile, în condiţiile în care Anastase a anunţat prezenţa şi votul a 236 de parlamentari. Dacă au fost doar 220 de voturi, nu a existat cvorum. În al doilea rând, procesul-verbal de constatare a rezultatelor nu a fost semnat de reprezentanţii PSD şi PNL în cele două Birouri Permanente. Procesele verbale trebuia semnate de toţi cei 26 de membri ai Birourilor Permanente, semnăturile celor 12 de la PDL şi UDMR nefiind majoritare. Deşi fraudulos, votul a fost validat de Roberta Anastase, care se comportă astfel doar pentru a satisface interesele unui partid de gaşcă", a mai spus Vasilescu.
Parlamentarii PSD şi PNL s-au retras, marţi, din plenul reunit, după ce PDL şi UDMR au decis, prin votul majoritar, ca votul pentru funcţia de preşedinte al SRTv să fie dat după aflarea votului pentru şefia radioului public.
Ovidiu Miculescu, propus de CA al SRR pentru funcţia de preşedinte al instituţiei, a fost invalidat, marţi, de plenul reunit al Parlamentului, în condiţiile în care PSD şi PNL nu au participat la vot.
Plenul reunit al Parlamentului a validat, marţi seară, cu majoritate de voturi, candidatura lui Demeter Andras Istvan pentru funcţia de preşedinte-director general al SRR. Potrivit secretarului Camerei Deputaţilor Dumitru Pardău (PDL), Demeter Andras Istvan a fost validat de plenul reunit cu 237 de voturi "pentru" şi doar două voturi "împotrivă".
Alexandru Lăzescu, propus de CA al SRTv pentru preşedinţia instituţiei, a fost validat, marţi, de plenul reunit al Parlamentului. Potrivit secretarului Senatului Gheorghe David care a citit procesul verbal, Lăzescu a fost validat cu unanimitate de voturi, adică 238. La votul secret exprimat de parlamentari pentru preşedintele TVR au lipsit deputaţii PSD şi PNL, care au părăsit sala.
-
Fabrica de Avioane Craiova a semnat un contract cu MApN pentru repararea aeronavelor IAR 99 Şoim. Valoarea contractului nu a fost făcută publică
Social astăzi, 11:48
Fabrica de Avioane Craiova a semnat un contract-cadru cu Ministerul Apărării Naţionale pentru repararea şi întreţinerea aeronavelor de antrenament IAR 99 Şoim, afirmă liderul de sindicat al uzinei, Victor Peţa, potrivit căruia valoarea contractului nu a fost făcută publică. citeşte tot
-
Ponta: Declaraţiile preşedintelui Parlamentului ungar sunt inacceptabile
Politic astăzi, 11:42
Premierul Victor Ponta, lider USL, a precizat, luni, că declaraţiile făcute de preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, sunt inacceptabile şi că astfel de opinii ar putea fi susţinute la Budapesta, nu în România. citeşte tot





Vesnica galceava dintre "boierii" tarii ne-a facut rau in toata istoria noastra. Secole de-a randul nu s-au ostoit sa se certe ( ca la usa cortului), sa fure si sa se parasaca, unii pe altii, la inalte Porti.Acum inteleg de ce este nevoie sa fim condusi de dinastii straine sau de dictaturi: altfel nu este liniste si nu ne vedem de treaba! Oricum, blestemul poporului roman asupra "boierilor" si familiilor lor, mai devreme sau mai tarziu, isi va face efectul HUO!
Tipic pdl-istilor: prin toate mijloacele sa insele,sa-si vada interesele indeplinite.Futo-modelul asta de doi bani,dupa disparitia acestei structuri mafiote numita pdl va trebui sa cam dea socoteala pentru infractiunile facute.Scaunul presedentiei Camerei nu este in veci legat de * ei (cu scuzele de rigoare,am utilizat o notiune a sefului ei).Viitorul prestatiei ei este destul de incert, cu minciuni si scamatorii de prost gust nu-i vad un viitor.Pate tot in domeniul lenjeriei intime!!
De cand are competenta ICCJ in solutionarea plangerilor penale???? Poate Parchetul de pe langa ICCJ. Mai cititi, fratilor. Ori Olguta sa puna mana pe niscaiva carti de drept, ori jurnalistii. restul...acelasi circ.