PSD îi cere lui Cătălin Predoiu să demisioneze din funcţiile deţinute în PNL

PSD a cerut, vineri, demisia lui Cătălin Predoiu din funcţiile deţinute în PNL, în urma dezvăluirilor referitoare la susţinerea campaniei sale electorale din 2008, social-democraţii arătând că Predoiu trebuie să îşi asume participarea într-o ”campanie finanţată din corupţie”.

609 afișări
Imaginea articolului PSD îi cere lui Cătălin Predoiu să demisioneze din funcţiile deţinute în PNL

PSD îi cere lui Cătălin Predoiu să demisioneze din funcţiile deţinute în PNL

”Partidul Social Democrat cere demisia lui Cătălin Predoiu din funcţiile politice deţinute în PNL, in urma dezvaluirilor referitoare la susţinerea campaniei sale electorale. Cătălin Predoiu trebuie să îşi asume participarea într-o campanie finanţată din corupţie”, se precizează într-un comunicat de presă al PSD, remis MEDIAFAX.

Social-democraţii mai arată că fostul parlamentar PNL şi consilier prezidenţial, George Scutaru a intrat în atenţia procurorilor anti-corupţie, pentru modul în care a finanţat campania din Buzău, în anul 2008.

”Conform procurorilor DNA, există suspiciuni că respectiva campanie electorală a fost finanţată din mită. PSD reaminteşte că unul dintre candidaţii PNL la Buzău, în 2008, a fost nimeni altul decât Cătălin Predoiu, cel care deţine astăzi funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL. PSD solicită acestuia demisia din funcţia politică deţinută şi asumarea participarii la o campanie electorală finanţată din corupţie. De asemenea, PSD îi solicită acestuia să raspundă pentru folosirea acestor bani pentru campania sa electorală”, se mai menţionează în comunicatul PSD.

Fostul consilier prezidenţial George Scutaru a fost pus sub control judiciar şi este urmărit penal pentru complicitate la luare de mită şi spălare a banilor, după ce ar fi primit 170.000 de euro, o parte din mita de un milion de euro primită de o persoană cu funcţie de conducere din administraţia locală, potrivit DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă transmis vineri agenţiei MEDIAFAX, că a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând din 3 aprilie, faţă de George Adrian Scutaru, la data faptelor deputat şi membru cu funcţie de conducere într-un partid, pentru infracţiunile de complicitate la luare de mită şi spălare a banilor.

Potrivit procurorilor, în anul 2008, o persoană cu funcţie de conducere în administraţia locală, denunţătoare în cauză, a pretins şi primit aproximativ un milion de euro, cu titlu de mită, de la o persoană care i-a cerut să o ajute în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren din municipiul Buzău.

Din banii primiţi, conform unei înţelegeri anterioare, persoana denunţătoare i-ar fi dat lui Scutaru suma de 170.000 de euro, "provenienţa şi modul în care s-au obţinut banii fiind cunoscute exact de Scutaru George-Adrian", au precizat procurorii.

"Suma de 170.000 euro, primită în numerar de Scutaru George-Adrian de la denunţător, a fost disimulată prin încheierea de contracte de publicitate, fiind folosită în campania electorală din anul 2008", au scris procurorii în ordonanţa prin care s-a dispus măsura controlului judiciar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici