PSD, mesaj la final de an pentru Iohannis: “Lăsaţi deoparte vendetele politice”/ Social democraţii cer deblocarea situaţiei de la ministerele Dezvoltării şi Transporturilor

PSD i-a cerut luni preşedintelui Klaus Iohannis ”să lase deoparte vendetele politice” şi să deblocheze ”situaţia nefericită de blocaj” la ministerele Transporturilor şi Dezvoltării Regionale.

719 afișări
Imaginea articolului PSD, mesaj la final de an pentru Iohannis: “Lăsaţi deoparte vendetele politice”/ Social democraţii cer deblocarea situaţiei de la ministerele Dezvoltării şi Transporturilor

PSD îi cere preşedintelui să renunţe la vendetele politice şi să deblocheze ”situaţia nefericită” de la ministerele Transporturilor şi Dezvoltării

”România urmează să preia preşedinţia Consiliului UE cu o situaţie nefericită de blocaj la două ministere importante. Îi cerem Preşedintelui să lase deoparte vendetele politice şi să deblocheze această situaţie care afectează profund imaginea României la nivel european”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a Partidului Social Democrat.

CCR a decis, pe 19 decembrie, cu privire la admiterea conflictului juridic între Guvern şi Preşedinţie că şeful statului Klaus Iohannis este obligat "să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru" şi să răspundă motivat legat de numirile noilor miniştri.

Astfel, conform deciziei Curţii, Klaus Iohannis trebuia să semneze decretele de revocare ale miniştrilor demisionari ai Transporturilor şi Dezvotării, Lucian Şova şi Paul Stănescu. Totodată, şeful statului trebuie să răspundă, în scris, motivat, în legătură cu propunerile făcute de premierul Viorica Dăncilă, respectiv Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării şi Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor.

Şeful statului i-a respins iniţial, după remanierea din noiembrie, pe Ilan Laufer la Dezvoltare şi Lia Olguţa Vasilescu la Transporturi, noile propuneri ale premierului Viorica Dăncilă fiind Lia Olguţa Vasilescu pentru portofoliul de ministru al Dezvoltării şi Mircea Drăghici pentru Transporturi.

A doua oară, preşedintele a anunţat că va lua decizia după 1 decembrie. Totuşi, în data de 7 decembrie, preşedintele amânat din nou luarea unei decizii pe motiv că aşteaptă decizia Curţii Constituţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici