PSD şi-a ales reprezentanţii în conducerea Senatului. Ioan Chelaru, singurul care îşi menţine funcţia

Senatorii PSD au votat, duminică, noii membri din conducerea Senatului, alegându-i ca vicepreşedinţi pe Ioan Chelaru şi Augustin Mitu, în timp ce Niculae Bădălău şi Neculai Bereanu vor fi noii chestori social-democraţi.

302 afișări
Imaginea articolului PSD şi-a ales reprezentanţii în conducerea Senatului. Ioan Chelaru, singurul care îşi menţine funcţia

PSD şi-a ales reprezentanţii în conducerea Senatului. Ioan Chelaru, singurul care îşi menţine funcţia (Imagine: Bogdan Baraghin / Mediafax Foto)

Astfel, Ioan Chelaru este singurul care îşi menţine actuala funcţie din conducerea Senatului.

Cristian Dumitrescu (vicepreşedinte), Florin Constantinescu (chestor) şi Nicolae Moga (chestor) nu au mai candidat.

PSD mai este reprezentat în Biroul Permanent şi de secretarul Ion Rotaru.

Noua componenţă a Biroului Permanent al Senatului urmează să fie stabilită în prima zi a sesiunii parlamentare de toamnă, care începe la 1 septembrie.

Alegerea Biroului Permanent al fiecărei Camere - 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori - se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice şi negocierii liderilor grupurilor parlamentare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici