Radu Sârbu: Prevederile protocolului au fost aprobate de Coposu
Liderul ţărănist Radu Sârbu a declarat, marţi, la Timişoara, că prevederile Parteneriatului încheiat de PNŢCD cu PSD şi PNL au fost aprobate de Corneliu Coposu, dar şi de seniorii PNŢCD, însă Coposu "nu a găsit interlocutori de partea cealaltă" pentru reconciliere naţională.
Radu Sârbu: Prevederile protocolului au fost aprobate de Coposu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"Prevederile acestui protocol au fost aprobate de Corneliu Coposu. Corneliu Coposu nu a găsit interlocutorii de partea cealaltă, necesari reconcilierii naţionale. Aceste prevederi sunt voinţa seniorilor partidului. Senatul partidului, care cuprinde supravieţuitorii puşcăriilor comuniste, a votat în unanimitate pentru acest demers de reconciliere care nu vizează doar un alt tip de relaţii între două partide ci vizează societatea rtomânească în ansamblu", a spus liderul ţărănist Radu Sârbu.
El i-a urat lui Mircea Geoană "succes" la alegerile prezidenţiale.
Liderul PSD, Mircea Geoană, a ţinut să completeze declaraţiile liderului ţărănist, amintind de o întâlnire desfăşurată în 1995 la Snagov, unde Ion Iliescu, Radu Câmpeanu, Corneliu Coposu şi Patriarhul Teoctist au stabilit împreună că România trebuie să adopte parcursul european.
"Şi totuşi, în 1995, la Snagov, oameni care erau din două galaxii politice diferite - domnul Coposu şi domnul Iliescu, preşedinte în acel moment - au avut tăria, în pofida diferenţelor adânci, profunde şi a contrastului, şi s-au aşezat la aceeaşi masă împreună cu Radu Câmpeanu, împreună cu Preafericitul Părinte Teoctist, împreună cu liderii formali şi informali ai României şi au decis atunci împreună - duşmani în plan ideologic dar parteneri în plan strategic - că obiectivul României este să meargă în Uniunea Europeană şi în NATO", a explicat Geoană.
"Cu atât mai mult noi, care nu avem aceste amintiri despre trecut, suntem liberi să putem să construim o Românie profund democratică şi acesta este angajamentul meu aici, la Timişoara, faţă de toţi românii şi faţă de cei care cred în binele acestui popor", a mai spus Geoană.
Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, liderul PNL, Crin Antonescu, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, şi cel al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, alături de Radu Sârbu, au semnat, marţi, "Parteneriatul pentru Timişoara", un acord prin care edilul Timişoarei îl sprijină pe candidatul PSD la Preşedinţie.
-
ANALIZĂ - Bogaţii din sudul Europei îşi mută averea în nord: Am muncit toată viaţa. Nu pot să risc ca banii mei să devină drahme
Economic astăzi, 12:26
Locuitorii bogaţi din sudul Europei îşi transferă economiile către bănci din Luxemburg, Elveţia şi ţările nordice, îngrijoraţi de perspectiva ieşirii Greciei din zona euro şi de situaţia sectorului bancar din Spania şi Portugalia, potrivit unei analize Reuters. citeşte tot
-
Vosganian critică Guvernul pentru Ordonanţa de Urgenţă privind primăriile. Ponta: Vosganian nu ştie ce a decis Curtea Constituţională
Politic astăzi, 12:21
Liberalul Varujan Vosganian susţine, pe blog, că Guvernul ar fi trebuit să numere până la zece înainte de a emite OUG prin care a retras bani de la primării, act declarat neconstituţional, iar premierul Victor Ponta răspunde că fostul ministru PNL nu ştie ce a decis CC, ci a citit doar în ziare. citeşte tot





Domnilor nu toati taranisti voteaza comunismul ,sunt consilier local si voi contribui cu peste 300 voturi la candidatul popular Basescu,Sarbu nu mai este membru PNTCD,iar CIUHANDU urmeaza sa fie demis ,mai ales ca face intelegere cu PSD IN TIMIS.
Esti un b-o-u fara margini. Coposu nu s-ar fi aliat niciodata cu ciuma rosie, cu comunistii astia ordinari. Ciuhandule - faci Timisoara de ras. O * ai ajuns.
Pai daca taranistii au aprobat combinatia cu comunistii inseamna ca merita sa dispara de pe scena politica a tarii. De gapt fiind partid istoric ar trebui sa ramina in istorie ! La fel ca si PNL-ul !