Rădulescu îl acuză pe Ţuţuianu, semnatar al scrisorii anti-Dragnea, că a acceptat sistem de înregistrare SRI în sediul PSD

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, membru în comisia parlamentară pentru legile justiţiei, l-a acuzat vineri pe Adrian Ţuţuianu, unul dintre semnatarii scrisorii împotriva lui Liviu Dragnea şi fost preşedinte al Comisiei de Control SRI, că a acceptat un sistem de înregistrare SRI în sediul partidului.

1360 afișări
Imaginea articolului Rădulescu îl acuză pe Ţuţuianu, semnatar al scrisorii anti-Dragnea, că a acceptat sistem de înregistrare SRI în sediul PSD

Rădulescu îl acuză pe Ţuţuianu, semnatar al scrisorii anti-PSD, că a acceptat sistem de înregistrare SRI în sediul PSD

"Există o persoană.... De azi încolo nu o să mai fiu prieten cu ei. E total împotriva misiunii date de electorat. Domnul Ţuţuianu să spună dânsul unde (supraveghere SRI sediul Kiseleff – n.r.). Trebuie să ne spună de ce au fost protocoalele legale", a declarat Cătălin Rădulescu.

Declaraţia vine în contextul în care jurnaliştii au întrebat la cine făcea referire când vorbea, în postarea de pe Facebook despre sistem de supraveghere SRI în sediul din Kiseleff.

"Ce, ati crezut ca va lasa Iohanns la guvernare pe voi, numai sa il daţi jos pe preşedinte ? Sau ca ne pacăliţi pe noi cu scrisoarea ca sa blocaţi toate modificările la legile justiţiei, la codurile penal şi de procedura penală , pentru anularea protocoalelor şi blocaţi amnistia şi graţierea , la comanda statului paralel ? Cum sa puneţi pe unul , care accepta sistem de înregistrare SRI in sediul Psd -ului şi e denunţător intr-un dosar , sa semneze scrisori in care sa ne spună ca din cauza lui Liviu Dragnea nu vor trece aceste modificări ?", a scris Rădulescu, cu o zi înainte, pe Facebook.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici