Raluca Turcan, propunerea PNL, USR şi PMP pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

Liderul deputaţilor PNL Raluca Turcan va fi propunea comună a PNL, USR şi PMP pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, după ce Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

7171 afișări
Imaginea articolului Raluca Turcan, propunerea PNL, USR şi PMP pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

BREAKING Raluca Turcan, propunerea PNL, USR şi PMP pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

„Desemnarea preşedintelui Camerei Deputaţilor reprezintă un moment de maxima responsabilitate pentru partidele de opoziţie. Nu mai vorbim de orgolii, cu de obligaţie pe care o avem. Pentru a putea avea şanse de reuşită trebuie sa existe un efort comun al partidelor de Opoziţie. În sensul acesta am plecat împreuna cu colegii mei, Dan Barna şi Eugen tomac, de la o serie de responsabilităţi faţă de cetăţenii României. În primul rând vorbim despre corectarea prevederilor de justiţie. Este obligatoriu să transpunem recomandările Comisiei de la Veneţia. Am plecat de la ideea că trebuie să facem dreptate cetăţenilor din diaspora. De aceea e nevoie de o susţinere în Parlament”, a afirmat Raluca Turcan.

„E nevoie de o gură de oxigen pentru mediul de afaceri, care a fost victimă colaterală. Momentul desemnării preşedintelui Camerei Deputaţilor este un moment care poate sa pună bazele acestei agende reformatoare. Ne am bucurat astăzi sa ajungem la un numitor comun. Susţinem un candidat comun, in persoana mea pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor”, a completat Turcan.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dispus vacantarea mandatului lui Liviu Dragnea

Comisia juridică a adoptat, marţi, două proiecte de hotărâre care vizează vacantarea funcţiei de deputat şi funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor a lui Liviu Dragnea, iar deputaţii urmează să ia act de hotărâri, în plen. Partidele vor veni cu propuneri pentru noul preşedinte.

„Am îndeplinit procedura prevăzută de statutul deputaţilor şi de regulamentul Casmerei Deputaţilor în ceea ce priveşte vacantarea în primul rând a funcţiei de deputat a domnului Liviu Dragnea şi, în momentul în care îţi încetează mandatul, automat încetează şi funcţia de conducere. Fapt pentru care au fost adoptate cu avuize favorabile două proiecte de hotărâre care urmează a intra în plenul Camerei Deputaţilor şi a fi luate act de aceste hotărâri”, a declarat preşedintele Comisiei juridice, Nicuşor Halici, marţi la Parlamentul.

El a adăugat că orice partid care are grup parlamentar va putea veni cu o propunere pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Propunerea de vacantare a fost adoptată în unanimitate, în cadrul Comisiei juridice. Astfel, proiectele de hotărâre se vor duce în plenul Camerei Deputaţilor, apoi fiecare grup parlamentar va putea veni cu propunere pentru noua conducere.

Potrivit unor surse politice, parlamentarii vor lua act de decizia Comisiei juridice miercuri.

Ministerul Justiţiei a înaintat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor o scrisoare prin care informează că Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare.

„Prin adresa nr. 40140/DSDRP din data de 28.05.2019, Administraţia Naţională a Penintenciarelor a informat Ministerul Justiţiei privind depunerea la Penintenciarul Rahova Bucureşti, la data de 27.05.2019, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 71/27.05/2019, emis conform sentinţei penale nr. 377/21.06/2018 pronunţată de către ÎCCJ rămasă definitivă prin decizia penală nr. 142/27.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, a domnului Nicolae Liviu Dragnea, născut la data de 28.10.1962, fiul lui Dumitru şi Stabca. Executarea pedepsei a început la data de 27.05.2019”, potrivit scrisorii transmise de Ministerul Justiţiei Camerei Deputaţilor.

Liviu Dragnea a fost dus, luni seară, la Penitenciarul Rahova pentru a fi încarcerat în urma condamnării definitive la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman. Liderul PSD urmează să stea într-o perioadă de carantină de 21 de zile, după care autorităţile vor decide la ce penitenciar îşi va executa pedeapsa.

Este a doua condamnare definitivă a lui Dragnea după cea de la referendum, când a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici