REFERENDUM familie. Băsescu anunţă cum va vota: În mod paradoxal, la noi referendumul este susţinut de socialişti

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, sâmbătă seara, într-o emisiune televizată, că va merge la referendum şi va vota favorabil pentru ca familia să fie formată dintr-un bărbat şi o femeie, fiindcă punct de vedere politic, rămâne un om de dreapta.

13003 afișări
Imaginea articolului REFERENDUM familie. Băsescu anunţă cum va vota: În mod paradoxal, la noi referendumul este susţinut de socialişti

Cum şi-a motivat Băsescu felul în care va vota la REFERENDUMUL pentru familie

”În mod paradoxal, la noi referendumul este susţinut de socialişti. Eu provin din familia popularilor europeni, care sunt creştin democraţi şi care încurajează familia. Deci, voi merge la vot pentru un DA - familia formată dintr-un bărbat şi o femeie. Din punct de vedere politic, rămân un om de dreapta”, a declarat la România TV Traian Băsescu.

El a respins poziţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora referendumul ar fi neconstituţional.

”Am văzut discuţii legate de Constituţie, că nu ar permite modificări care reduc potenţiale drepturi. Aşa este, numai că tot în Constituţia pe care o invocă cei care vorbesc de un referendum care nu ar fi tocmai constituţional scrie că tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte prevalează asupra dreptului intern. Ori în Tratatul pentru drepturile fundamentale ale omului se spune clar că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie. Iar România este parte a acestei convenţii”, a adăugat fostul şef al statului.

Referendumul se va desfăşura pe parcursul a două zile, 6 şi 7 octombrie 2018, între orele 7.00 şi 21.00.

Întrebarea care va fi adresată românilor la referendumul pentru redefinirea familiei va fi: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?".

Senatul a adoptat, pe 11 septembrie, în calitate de for decizional, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu pe cea consimţită între soţi. „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instituirea copiilor”, prevede modificarea adusă articolului 48 din Constituţia României.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici