Reluarea cursurilor după vacanţa de primăvară. Concluziile întâlnirii dintre Iohannis şi Cîmpeanu

”Obiectivul principal este reîntoarcerea în clase a tuturor elevilor cât mai curând posibil, însă depinde direct de evoluţia epidemiologică”, transmite Administraţia Prezidenţială, după întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

1801 afișări
Imaginea articolului Reluarea cursurilor după vacanţa de primăvară. Concluziile întâlnirii dintre Iohannis şi Cîmpeanu

Preşedintele Klaus Iohannis a avut joi o întâlnire cu ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, în cadrul căreia au fost abordate teme privind sistemul educaţional, precum şi modalitatea de derulare şi de finalizare a anului şcolar 2020-2021, în condiţii de siguranţă pentru toţi participanţii la procesul de învăţământ.

Au fost evaluate demersurile realizate pentru asigurarea măsurilor de protecţie sanitară la nivelul unităţilor şcolare, transmite Administraţia Prezidenţială.

„În ceea ce priveşte reluarea cursurilor după actuala vacanţă, se vor aplica aceleaşi scenarii pe baza cărora s-a desfăşurat activitatea didactică în acest semestru. Obiectivul principal este reîntoarcerea în clase a tuturor elevilor cât mai curând posibil, dar acest lucru depinde direct de evoluţia epidemiologică. Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat acţiunile Ministerului Educaţiei referitoare la campania de vaccinare pentru comunităţile şcolare şi universitare şi a evidenţiat, totodată, necesitatea intensificării procesului de vaccinare. Imunizarea într-un număr cât mai mare a personalului din sistemul de învăţământ va permite desfăşurarea în siguranţă a cursurilor, atât cadrele didactice, cât şi elevii fiind, astfel, protejaţi împotriva infectării cu SARS-CoV-2”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

O altă temă de discuţie a vizat nevoia de consolidare a unor conduceri performante la nivel preuniversitar. În acest sens, în perioada următoare, Ministerul Educaţiei va stabili metodologia şi criteriile pentru organizarea concursurilor de ocupare a funcţiilor de directori şi directori adjuncţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici