Rezultatele exit-poll-urilor din România, preluate de presa internaţională
Agenţiile internaţionale de presă au anunţat, duminică seara, estimările sondajelor la ieşirea de la urne realizate la închiderea secţiilor de vot pentru alegerile prezidenţiale din România, precizând că învingătorul va fi decis în cel de-al doilea tur de scrutin.
Associated Press afirmă că în alegerile din România nu s-a detaşat un învingător clar, precizând că, în cazul confirmării rezultatelor sondajelor la ieşirea de la urne, preşedintele în exerciţiu, Traian Băsescu, se va confrunta în al doilea tur de scrutin cu fostul ministru de Externe Mircea Geoană.
AP reaminteşte că alegerile prezidenţiale, în care au fost înscrişi 12 candidaţi, au ca scop încheierea unei crize de conducere care ameninţă un împrumut FMI "de care ţara are nevoie disperată pentru a reduce povara unei recesiuni dureroase".
AFP citează declaraţia lui Băsescu, care a anunţat duminică seara că a înregistrat "o victorie de etapă" în primul tur de scrutin.
Conform celor patru sondaje la ieşirea de la urne, Băsescu s-a clasat pe primul loc, cu circa 33 la sută din voturi, urmat de Geoană, cu aproximativ 31 la sută din voturi. AFP reaminteşte că România, confruntată cu o recesiune economică gravă, este administrată de aproape două luni de un Guvern interimar, după căderea Executivului de centru-dreapta al lui Emil Boc.
Agenţia germană DPA afirmă că sondajele îl clasează pe primul loc pe preşedintele în exerciţiu, dar şi că scrutinul a fost marcat de acuzaţii privind comiterea de fraude electorale. Sursa citată adaugă că reclamaţiile de fraude au fost formulate atât de principalele partide, cât şi de simpli cetăţeni sau organizaţii de presă.
La rândul său, Bloomberg a anunţat că Băsescu a obţinut cele mai multe voturi în primul tur de scrutin, la care, conform autorităţilor electorale, au participat aproape 50 la sută dintre alegători. Bloomberg precizează că învingătorul în alegeri va putea numi un prim-ministru care să-l înlocuiască pe Emil Boc, al cărui Executiv a fost demis în octombrie.
"Pentru contracararea celor mai grave efecte ale recesiunii şi a depune eforturi în vederea menţinerii unui împrumut internaţional de 20 de miliarde de euro" este necesar un nou Cabinet, cu majoritate în Parlament, adaugă Bloomberg.
Anunţând că Băsescu şi Geoană se vor confrunta într-un al doilea tur de scrutin la 6 decembrie, Reuters afirmă că alegerile sunt esenţiale pentru rezolvarea crizei guvernamentale care a amânat deja ajutorul din partea FMI şi pentru revigorarea reformelor economice şi politice.
Rezultatul sondajelor la ieşirea de la urne au fost anunţate şi de agenţia chineză Xinhua şi cea bulgară Novinite.
-
O româncă a pledat vinovată de furt, fraudă şi complot în Canada. Cum a furat peste 100.000 de euro de la bătrâni
Externe astăzi, 07:34
O româncă, Angela Dragoş, membră a unui grup infracţional care viza bătrâni aflaţi la cumpărături, a pledat vinovată de 45 de capete de acuzare, vineri, la Palatul de Justiţie din Montreal. citeşte tot
-
ARTILERIA SIRIANĂ, împotriva populaţiei civile. FOTOGRAFII prin satelit, prezentate ca dovezi de SUA - FOTO
Externe astăzi, 03:37
Ambasadorul american în Siria şi Departamentul de Stat au postat pe Internet fotografii realizate prin satelit pe care le prezintă ca dovezi ale faptului că armata siriană efectuează operaţiuni de "anvergură" împotriva civililor, în special în oraşul Homs. citeşte tot





Nu exista comentarii