Rovana Plumb: Instigarea la revoltă a lui Iohannis pentru dărâmarea Guvernului a dus la divizarea societăţii

Preşedintele Organizaţiei Femeilor Social Democrate (OFSD), Rovana Plumb, a acuzat că liderii partidelor din Opoziţie şi preşedintele Klaus Iohannis au instigat la revoltă ceea ce a condus la divizarea societăţii, aceasta precizând că sunt de condamnat astfel de acţiuni.

666 afișări
Imaginea articolului Rovana Plumb: Instigarea la revoltă a lui Iohannis pentru dărâmarea Guvernului a dus la divizarea societăţii

Rovana Plumb: Instigarea la revoltă a lui Iohannis pentru dărâmarea Guvernului a dus la divizarea societăţii

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a adăugat că este total împotriva actelor de violenţă extremă care au avut loc pe 10 august în Piaţa Victoriei, se arată într-un comunicat de presă al PSD remis sâmbătă MEDIAFAX.

"Toată această situaţie a fost generată şi propagată de mesajele şi acţiunile de incitare la nesupunere civică şi haos transmise în spaţiul public de liderii şi reprezentanţii partidelor din Opoziţie. Resping cu fermitate orice agresiune împotriva unei femei care îşi făcea datoria de a asigura protecţia protestatarilor paşnici. Totodată, condamn toate încercările domnului preşedinte Iohannis şi ale partidelor din Opoziţie pentru divizarea cetăţenilor, sfidarea ordinii publice, dezinfomarea şi instigarea de a pune presiune pe membrii Guvernului", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

Sursa citată mai precizează că Organizaţia Femeilor Social Democrate nu tolerează niciun fel de manifestare violentă indiferent de statutul social şi profesional al unei persoane.

Astfel, OFSD "dezaprobă categoric actele de violenţă care au deturnat demonstraţia din 10 august 2018 şi face un apel către preşedintele Klaus Iohannis şi liderii Opoziţiei să înceteze cu afirmaţiile iresponsabile pentru că România are nevoie de normalitate şi stabilitate. Puterea se câştigă prin vot democratic şi nu prin alte mijloace nedemocratice şi prin violenţă", conchide sursa menţionată.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni seară, că "violenţa şi reprimarea brutală" de la protestele din 10 august sunt inacceptabile, însă persoanele "care ies în stradă pentru a transmite un mesaj au o voce legitimă"

"Protestele de sâmbătă şi duminică au arătat tuturor adevărata faţă a celor care ies în stradă de foarte mult timp şi a căror voce se aude peste tot în lume. Românii ştiu sa fie civilizaţi, civici, activi şi corecţi. Nu îşi merită etichetele primite din partea unor voci iresponsabile din politică. Toţi cei care ies în stradă pentru a transmite un mesaj au o voce legitimă, care va trebui ascultată şi înţeleasă. Violenţa şi reprimarea brutală a manifestanţilor nu sunt acceptabile sub nicio formă. Atacarea oamenilor nevinovaţi, atacarea jurnaliştilor, atacarea femeilor şi copiilor este de neconceput pentru un stat european. Iar cei vinovaţi trebuie identificaţi rapid şi pedepsiţi. Indiferent cine sunt şi de unde sunt. Fie că vorbim de huligani sau de cei care nu au ştiut sau nu au vrut să îi izoleze pentru a permite deturnarea protestelor paşnice. Soluţia aleasă, aceea de a dispersa în totalitate manifestaţia, în loc de neutralizarea huliganilor violenţi, este condamnabilă şi nu poate fi justificată", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis luni seară de la Palatul Cotroceni.

Acesta a adăugat că intervenţia Jandarmeriei Române a fost "puternic disproporţionată în raport cu manifestările".

"Rămân la convingerea pe care am exprimat-o încă de vineri noapte, intervenţia Jandarmeriei a fost puternic disproporţionată în raport cu manifestările majorităţii oamenilor din Piaţa Victoriei. Mărturie stau înregistrările video din Piaţă, relatările oamenilor şi miile de mesaje pe care le-am primit şi în care oamenii reclamă agresivitatea nejustificată a forţelor de ordine. Condamn la fel de ferm acţiunile violente ale celor care au instigat şi atacat jandarmii în încercarea de a deturna un proces paşnic", a completat şeful statului.

Iohannis a făcut apel la societatea civilă "să nu se lase descurajată" şi să se implice activ în viaţa politică şi socială.

"În acelaşi timp, fac un apel la societatea civilă. Nu vă lăsaţi descurajaţi de actuala situaţie, lucrurile se pot schimba în bine, este nevoie de efortul nostru, al tuturor! Este foarte important ca societatea civilă să fie vie şi vigilentă, să se implice cu toată forţa în viaţa socială şi politică întrucât contribuţiile ei din ultimele decenii sunt incomensurabile pentru evoluţia democraţiei româneşti. Acest apel nu este un apel la revoltă, ci la responsabilitate şi la implicare. Doar împreună putem să schimbăm această stare de lucruri. (...) PSD a câştigat alegerile, nu am contestat niciodată acest lucru, însă actuala sa conducere abuzează de acea victorie pentru a ataca populaţia, pentru a ataca justiţia, pentru a scoate România de pe drumul său european şi euro-atlantic. Majoritatea românilor nu este de acord cu direcţia în care PSD duce România. Sunt însă de acord membrii PSD cu această direcţie? Riscă ei să arunce România în haos doar pentru a ţine în braţe această grupare care a confiscat partidul? Sau îşi asumă responsabilitatea înainte de a fi prea târziu?", a completat preşedintele Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat, pe 11 august, procurorului general, Augustin Lazăr, demararea de urgenţă a cercetărilor în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi elucidării modului concret în care s-a produs intervenţia Jandarmeriei, pentru restabilirea ordinii publice, la protestul din Piaţa Victoriei. În aceeaşi zi, Iohannis i-a cerut ministrului de Interne, Carmen Dan, să-şi asume responsabilitatea pentru modul în care gestionat situaţia din timpul protestelor şi să prezinte un raport detaliat privind modul în care forţele de ordine au acţionat ”şi mai ales la ordinul cui”.

Jandarmii au intervenit în forţă, pe 10 august, cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, în Piaţa Victoria, pentru a dispersa protestatarii anti-PSD aflaţi în faţa sediului Executivului. Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piaţa Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafaţa corpului.

Aproximativ 1.000 de jandarmi au acţionat la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei, a anunţat Laurenţiu Cazan, cel care a comandat intervenţia forţelor de ordine la miting, precizând că au fost solicitate întăriri şi din alte regiuni ale ţării.

Până în prezent, în acest dosar au fost înregistrate 211 de plângeri penale şi au fost audiate 92 de persoane. Parchetul General a anunţat că Secţia Militară a instituţiei a preluat ancheta privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, pentru a uni toate denunţurile într-un singur dosar, fiind avute în vedere şi plângerile depuse împotriva ministrului de Interne şi a prefectului Capitalei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici