Rovana Plumb: PSD respinde "genocidul social" propus de Băsescu
Preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD, Rovana Plumb, afirmă că actualul Guvern "a socializat sărăcia şi a privatizat bogăţia", ea făcând publică o declaraţie a femeilor social-democrate de "dezaprobare a genocidului social propus de Traian Băsescu".
Rovana Plumb: PSD respinde "genocidul social" propus de Băsescu (Imagine: Stefan_Micsik/Mediafax Foto)
Preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD, Rovana Plumb, a făcut aceste declaraţii, vineri, la Alba Iulia, la finalul unei întâlniri cu reprezentantele organizaţiilor de femei ale partidului din Transilvania şi a anunţat că participantele la întâlnire au făcut publică o declaraţie comună prin care dezaprobă măsurile propuse pentru ieşirea din criză şi precizează că "nu acceptă dictatul lui Traian Băsescu".
Plumb a afirmat că aceste măsuri vor avea un impact grav asupra unor categorii largi de populaţie: copii, femei, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi, care vor suporta consecinţele drastice ale "incompetenţei Guvernului Băsescu-Boc".
"Mesajul principal este că actualul Guvern a socializat sărăcia şi a privatizat bogăţia şi ne opunem şi respingem cu fermitate măsurile care atentează la statutul social al familiei şi îngrădesc drepturile copilului", a spus Rovana Plumb.
Ea a adăugat că PSD respinge "genocidul social" şi propune măsuri echilibrate pentru evitarea "catastrofei economice şi sociale".
Preşedintele OF a PSD a menţionat că femeile social-democrate au transmis, de la Alba Iulia, şi o serie de măsuri pentru susţinerea creşterii demografice.
"Deşi creşterea demografică a fost trecută în lista de priorităţi a Guvernului României, măsurile propuse vin să ducă la scăderea demografică şi la îmbătrânirea populaţiei. Tăierile fiscale nu sunt altceva decât bomboana pe coliva sporului demografic în România", a spus Plumb.
Liderul femeilor social-democrate a propus mai multe soluţii, precum renunţarea la măsurile fiscale îndreptate împotriva familiilor şi a copiilor, construcţia de noi creşe şi grădiniţe de stat folosind fonduri europene, facilităţi pentru producătorii români de produse adresate nou-născuţilor şi copiilor preşcolari, TVA diferenţiat sau scăzut pentru produsele adresate nou-născuţilor şi copiilor până la trei ani.
Ea a spus că PSD propune TVA zero pentru alimente destinate copiilor cu vârste până la trei ani, reducerea cu 50 la sută a impozitului pe profit pentru companiile care produc alimente şi îmbrăcăminte destinate copiilor cu vârste până la trei ani, folosirea clauzelor din contractele comerciale de tip offset pentru realizarea de investiţii în contrapartidă în vederea stimulării şi dezvoltării industriei pro-bebe, respectiv alimente, îmbrăcăminte, jucării şi accesorii pentru copiii mai mici de trei ani.
De asemenea, Rovana Plumb a afirmat că PSD propune şi sprijinirea producerii de medicamente şi vaccinuri pentru copii şi bătrâni.
Reprezentantele organizaţiilor de femei ale PSD din 11 judeţe ale Transilvaniei au participat, vineri, la Alba Iulia, la o întâlnire în care au dezbătut soluţiile propuse de partid pentru ieşirea României din criză, la final adoptând o declaraţie comună. Tema întâlnirii a fost "Condiţia femeii şi a familiei în actuala guvernare".
-
Inspectorarul de stat în Construcţii cere ICCJ anularea adresei trimise de Grăjdan şi reintroducerea instituţiei ca parte civilă
Social astăzi, 18:05
Inspectorarul de stat în Construcţii (ISC) a cerut luni, printr-un document trimis instanţei supreme, anularea adresei semnate de fostul şef al instituţiei, Adrian Balaban-Grăjdan, şi reintroducerea ISC ca parte civilă în dosarul Trofeul Calităţii. citeşte tot
-
COMENTARIU: Febra şi faptele liderilor P.- A.
Main Story astăzi, 17:43
Victor Ponta: "prostie (...) minciună (...) hoţi (...) necaz (...) blestem (...) isterii (...) chioară". Crin Antonescu: "caca de muscă (...) puşlamale (...) îmbuibaţi (...) mârlănesc". Şi altele. Sunt vorbe care au erupt în ultima săptămână din discursurile a doi lideri aflaţi în vârful treburilor. citeşte tot





Genocid social ati facut voi cei din PSD. Iliescu. Nastase. Baronii locali. Voi ati furat tot ce era de furat. Voi ne-ati batut indirect prin pumnii minerilor. Voi ne-ati bagat mana in buzunar pana canu nu mai aveam un banut. Voi ati epuizat banii tarii. Iar voi cei din PNL tot timpul v-ati gasit in umbra si ati stat acolo ca niste sobolani. Ati fost tari in gura si iuti de mana.
Sper ca 19 mai 2010 sa insemne punctul de plecare pentru genocidul asupra intregii clase politice romanesti actuale .........
ROMANII DE PRETUTINDENI S-AU SATURAT DE 20 DE ANI DE MINCIUNI
MOARTE LIPITORILOR SI TRADATORILOR DE TARA !
nu este vorba de niciun genocid social ci doar de niste masuri corecte, desi dificile, in aceasta perioada de criza mondiala