Video Scrisoarea lui Giuliani | Cum se apără George Maior după ce a fost acuzat că a fost unul dintre principalii semnatari ai protocoalelor: E expresia unui lobby iniţiat de anumite forţe

George Maior, actual ambasador al României în SUA şi fost director SRI, a declarat luni, referitor la scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani, actual avocat al preşedintelui Donald Trump, că aceasta este expresia unui lobby iniţiat de forţe interesate să apere persoane cu probleme cu legea.

20875 afișări

„Un personaj spumos şi extrem de combativ în discuţiile din Statele Unite, nu ştiu dacă mai e avocatul lui Donald Trump. În orice caz, ea este expresia unui lobby, iniţiat de anumite forţe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia, asta vă spun clar"a declarat, luni, George Maior, ambasadorul României în SUA.

George Maior este nominalizat de Giuliani ca fiind unul dintre semnatarii protocoalelor care au permis abuzuri în România.

„În plus, faţă de excesele făcute de DNA în numele 'aplicării legii', am luat la cunoştinţă cu tristeţe în cursul ultimelor luni despre existenţa „protocoalelor secrete” pe care mai multe instituţii publice le-au semnat cu Serviciul Român de Informaţii ('SRI'). Acestea includ protocoale secrete cu: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii. Semnatarii protocoalelor secrete includ: Laura Codruţa Kovesi, din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi George-Cristian Maior, care acum îndeplineşte funcţia de ambasador al României în Statele Unite, din partea SRI", se arată în scrisoarea transmis de Rudolph Giuliani preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români.

George Maior este unul dintre principalii semnatari ai protocoalelor, care au funcţionat în perioada în care era director al Serviciului Român de Informaţii, înţelegeri prin care se contituiau echipe operative din justiţie şi serviciul secret. Maior a fost acuzat în repetate rânduri că este cel care a permis implicarea în Justiţie a SRI şi a intervenit în favoarea unor anumite personaje politice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici