Secretarul general al PDL: Cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că România va respecta în continuare acordurile semnate cu forurile internaţionale, adăugând: "cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos".

Secretarul general al PDL: Cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

"Cu Guvernul Ungureanu sperăm să trăim şi mai bine, şi mai frumos. Noi sperăm şi gândul nostru cel bun este că vor fi acele condiţii economice care să permită măsuri de revenire a salariilor. Să nu uităm că România este ţara cu cea mai mare creştere economică din 2011, 2,5 la sută, şi are prognozată una din cele mai mari creşteri economice, peste media creşterii economice în ţările Uniunii Europene", a spus Oltean, întrebat dacă vom trăi mai bine sau mai frumos cu Guvernul Ungureanu.

Oltean a spus că România va respecta în continuare acordurile semnate cu forurile internaţionale.

"Suntem, într-un fel sau altul, angajaţi într-un raport contractual cu forurile internaţionale, cu Banca Mondială, FMI, UE, nu îţi poţi permite să nu le respecţi. Orice clauză presupune şi consecinţe de altă natură dacă nu le respecţi. Aplicarea măsurilor (impuse de organismele internaţionale - n.r.) a dus la stabilitatea României, care este una dintre cele mai stabile ţări din punct de vedere economic, social şi politic", a spus Oltean.

El a atras atenţia că grecii sunt acum în situaţia să diminueze salariile şi pensiile, exact ce a făcut România.

"Gândiţi-vă ce susţinere financiară are Grecia în raport cu România. Numai o tranşă de împrumut este mai mult decât PIB-ul României", a afirmat Oltean.



comentează şi tu Momentan sunt 25 comentarii
Taguri:
OLTEAN ,
UNGUREANU ,
GUVERN
COMENTARII
  • taranu cosmik 12 feb 2012

    ba cand ii vad fata lu asta ma apuca dreakii imi vine sa l i au la pumni si sa dau de viata cand o sa iasa din politica ma duc sa l bat

  • El 11 feb 2012

    D-le Oltean ati manarit si tura asta ! Ati transformat Romania intro cloaca !Ne intalnim la primavara si probabil veti fi primul care va da cu subsemnatul !

  • Revolutionaru - Timisoara 11 feb 2012

    90% dintre romani vor: Jos Basescu & ALEGERI ANTICIPATE !

    diversiunile securiste, comunistii, PP-DD, toti sunt la fel, regele, etc, trebuie ignorate

    ne place sau nu, USL sunt singurii care pot avea 65% si-l pot SUSPENDA pe Basescu

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa