Şedinţa Biroului Permanent al Camerei nu s-a desfăşurat, în absenţa PNL şi a PSD
Şedinţa Biroului Permanent al Camerei nu s-a putut desfăşura, miercuri, din lipsă de cvorum, deputaţii PSD şi PNL absentând de la întâlnire.
Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase a declarat, marţi, că absenţa deputaţilor PSD la şedinţa Biroului Permanent al Camerei este un "semnal alarmant" şi arată că aceştia au ales "să facă un gest politic care determină un blocaj instituţional".
"Biroul Permanent nu s-a putut ţine din lipsă de cvorum şi acesta este un semnal de alarmă pentru că, de data aceasta, colegii din PSD au ales ca, dincolo deblocarea dialogului politic, care ţine de partid, să blocheze instituţiile statului. Este un lucru grav care nu poate fi acceptat", a afirmat Anastase, după ce şedinţa Biroului a fost suspendată din lipsă de cvorum, din cauza absenţei reprezentanţilor PSD şi PNL.
Anastase a făcut un apel la responsabilitate pentru ca parlamentarii PSD să-şi îndeplinească mandatul pentru care au fost aleşi în parlament.
Ea a mai arătat că absenţa reprezantanţilor PSD în Biroul permanent este cu atât mai surprinzătoare cu cât ordinea de zi a şedinţei era una "normală", iar suplimentar, a fost introdus raportul comisiei de anchetă Udrea.
Liderul grupului UDMR Marton Arpad a fost prezent la şedinţa Biroului Permanent şi a declarat că secretarul Camerei din partea UDMR Seres Deneş a venit şi el la şedinţă. "Nu a venit PSD şi PNL şi nu a fost cvorum", a explicat Marton Arpad
-
Guvernul grec aprobă planul de austeritate cerut de UE şi FMI
Externe astăzi, 01:35
Guvernul de coaliţie din Grecia a aprobat în noaptea de vineri spre sâmbătă planul de austeritate cerut de Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea deblocării unui nou ajutor care să permită Atenei să evite un default în martie, anunţă agenţia ANA, transmite AFP. citeşte tot
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot





Nu exista comentarii