Şedinţa de plen în care se prezintă moţiunea de cenzură pe Legea-cadru a salarizării a început

Senatorii şi deputaţii s-au întrunit în şedinţă de plen reunit, vineri dimineaţă, pentru prezentarea moţiunii "Legea salarizării Guvernului iresponsabil", iniţiată de 204 parlamentari PSD, PNL şi PC.

18 afișări
Imaginea articolului Şedinţa de plen în care se prezintă moţiunea de cenzură pe Legea-cadru a salarizării a început

Şedinţa de plen în care se prezintă moţiunea de cenzură pe Legea-cadru a salarizării a început (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Preşedintele şedinţei a anunţat, iniţial, că listele de prezenţă au fost semnate doar de 216 parlamentari, iar limita de cvorum este de 236.

El le-a cerut liderilor de grup să verifice listele.

După o pauză de 10 minute, Geoană a anunţat că "cel puţin sub formă de semnături", la lucrările parlamentului sunt prezenţi 251 de parlamentari.

"Acest lucru ne îndreaptă spre debutul şedinţei", a spus Geoană.

Parlamentarii din opoziţie au depus moţiunea de cenzură ca urmare a angajării răspunderii Guvernului asupra Proiectului Legii - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

La şedinţa plenului reunit al Parlamentului participă premierul Emil Boc şi ministrul Economiei, Ion Ariton, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila şi ministrul Muncii, Ioan Botiş.

Înainte de începerea şedinţei, Traian Igaş a primit, în holul din faţa sălii de plen, un grup de colindători îmbrăcaţi în costum polpular. Ministrul le-a ascultat cântecele şi s-a fotografiat alături de colindători.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici