Şedinţa fostului PDL a început. Cătălin Predoiu: Trebuie să găsim o soluţie care să consolideze fuziunea

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, sâmbătă, că decizia foştilor democrat-liberali cu privire la conducerea partidului trebuie să ducă la consolidarea fuziunii şi creşterea şanselor partidului în alegeri, el spunând că acestea sunt obiectivele partidului, nu cele personale.

405 afișări
Imaginea articolului Şedinţa fostului PDL a început. Cătălin Predoiu: Trebuie să găsim o soluţie care să consolideze fuziunea

Şedinţa fostului PDL a început. Cătălin Predoiu: Trebuie să găsim o soluţie care să consolideze fuziunea (Imagine Codrin Prisecaru / Mediafax Foto)

”Parcurgem, forţaţi de împrejurări nedorite şi neplăcute, o procedură care nu era prevăzută în parcursul fuziunii la acest moment. Dar asta este viaţa, trebuie să facem faţă şi să mergem înainte. Important este să avem discuţii constructive şi să găsim o soluţie care să consolideze fuziunea şi să crească şansele partidului în alegeri”, a declarat Cătălin Predoiu, chiar înainte de şedinţa foştilor democrat-liberali în care se discută despre funcţia de copreşedinte PNL rămasă vacantă ca urmare a demisiei lui Vasile Blaga, anchetat de DNA.

El a evitat să-şi spună opinia cu privire la soluţia pe care trebuie să o adopte partidul.

”Ca în orice decizie, te poţi orienta pe o soluţie pe termen scurt sau pe o soluţie pe termen lung, dar, repet, cred că acestea sunt obiectivele pe care trebuie să le avem în vedere: consolidarea fuziunii şi creşterea şanselor partidului în alegeri. Eu mă concentrez acum pe politicile publice ale partidului şi pe programul de guvernare. Am fost destul de clar în această privinţă. Cred că altele sunt obiectivele acum, nu cele personale”, a afirmat primvicepreşedintele PNL.

Copreşedintele demisionar al PNL Vasile Blaga a declarat sâmbătă că va avea şi el un punct de vedere în ceea ce priveşte desemnarea unui succesor la şefia partidului, care se va reuni în şedinţă în această după-amiază.

"O să am şi eu un punct de vedere", a răspuns sec Vasile Blaga, întrebat de jurnalişti dacă va face o propunere pentru funcţia de copreşedinte PNL rămasă vacantă după demisia sa sau îi va lăsa pe colegii săi să decidă.

Foştii democrat-liberali s-au reunit la ora 15.00 la sediul central al partidului pentru a lua o decizie cu privire la numirea unui copreşedinte în locul demisionarului Vasile Blaga. Potrivit unor surse, favoritul era Gheorghe Flutur însă acesta nu doreşte sub nicio formă să preia funcţia. De altfel, prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur participă la şedinţa în care se vor reuni foştii democrat-liberali pentru a alege viitorul copreşedinte al PNL, întrucât pleacă la un târg în Germania.

Surse din partid au declarat pentru MEDIAFAX că Gheorghe Flutur urmează să conducă o delegaţie din judeţul Suceava care pleacă la Munchen, în Germania, pentru a participa la un târg de investiţii în parcuri industriale.

În condiţiile în care Flutur a refuzat oferta lui Blaga, a fost avansată varianta Adriana Săftoiu. Cătălin Predoiu, Daniel Buda şi Gheorghe Falcă au fost şi ei vehiculaţi ca variante, însă Predoiu a precizat că Blaga nu i-a propus funcţia de copreşedinte.

După reuniunea foştilor democrat-liberali, va avea loc, la ora 18.00, un Birou Politic Naţional al PNL, pentru a discuta propunerea făcută de aripa PDL. Mai mulţi liberali din fostul PNL au susţinut că cea mai bună soluţie ar fi un preşedinte unic care ar da şi semnalul că fuziunea dintre cele două formaţiuni a fost finalizată.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici