Şeful PSD Vaslui despre retragerea lui Ponta: Nu cred că este un moment inedit în istoria PSD

Preşedintele filialei judeţene Vaslui a PSD, Dumitru Buzatu, susţine că retragerea lui Victor Ponta de la conducerea partidului "nu este un moment inedit în istoria PSD" şi speră că acest lucru "să nu treacă neobservat de către membrii partidului".

96 afișări
Imaginea articolului Şeful PSD Vaslui despre retragerea lui Ponta: Nu cred că este un moment inedit în istoria PSD

Victor Ponta (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Liderul social-democraţilor vasluieni, Dumitru Buzatu, nu s-a arătat mirat de decizia preşedintelui PSD, Victor Ponta.

"În general, pe mine nu mă mai miră nimic, nici chiar explicaţiile pe care fel de fel de oameni politici, mai mici sau mai mari, le dau. Cred că, până la urmă, aceştia vor fi cei care trebuie să-i lămurească pe toţi cei care i-au susţinut şi îi susţin şi acum. Nu cred că este un moment inedit în istoria PSD şi sper ca acest lucru să nu treacă neobservat de către membrii partidului", a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

Legat de convocarea unui Congres extraordinar al PSD, el a spus că partidul are o conducere care funcţionează, urmând ca o eventuală decizie să fie luată în cadrul Comitetului Executiv Naţional.

Premierul Victor Ponta a anunţat duminică, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi şi postată pe Facebook, decizia de "a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere" în PSD, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie.

Decizia a fost anunţată în contextul în care Victor Ponta este aşteptat la DNA, după întoarcerea sa din Turcia.

De asemenea, Ponta spune că, dacă nu va avea nicio soluţie în justiţie, care să îi ateste nevinovăţia, "până la data congresului PSD", nu va mai candida la nicio funcţie şi va "lupta din simpla şi onoranta calitate de membru de partid".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici