Senat - Comisie: Cererea lui Băsescu de a adopta OUG pvind termenul de aviz la referendum, respinsă
Comisia juridică a Senatului a respins, marţi, solicitarea preşedintelui Traian Băsescu de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care instituia un termen în care Parlamentul să avizeze cererea şefului statului de organizare a unui referendum naţional.
Senat - Comisie: Cererea lui Băsescu de a adopta OUG pvind termenul de aviz la referendum, respinsă (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
OUG în acest sens a fost respinsă anul trecut de Parlament, însă în 27 noiembrie preşedintele Băsescu a cerut reexaminarea legii de respingere, în sensul adoptării ordonanţei.
În cadrul dezbaterilor din Comisia juridică, preşedintele comisiei, Toni Greblă (PSD), s-a pronunţat pentru respingerea cererii de reexaminare. El a spus că drepturile electorale nu pot fi modificate printr-o ordonanţă de urgenţă.
"Ordonanţa a rămas fără obiect. Ţinta a fost doborâtă. Până mai organizăm alt referendum, aveţi timp să elaboraţi un proiect de lege", le-a spus el reprezentanţilor Guvernului.
Traian Băsescu solicita, prin cererea de reexaminare, ca senatorii să revină asupra deciziei de respingere a Ordonanţei de urgenţă 103/2009 pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
El menţiona că prin Ordonanţa de urgenţă 103 se are în vedere completarea legii cu norme care să înlocuiască textele declarate neconstituţionale de către Curtea Consttuţională şi, de asemenea, se instituie un termen de 20 de zile în care Parlamentul să avizeze solicitarea preşedintelui referitoare la desfăşurarea referendumului naţional consultativ.
În cererea de reexaminare, preşedintele Traian Băsescu arăta că, potrivit liniilor directoare pentru organizarea referendumului adoptate de Consiliul pentru Alegeri Democratice cu ocazia celei de-a 18-a reuniuni şi de Comisia de la Veneţia în cea de-a 68-a sesiune plenară, se prevede că, atunci când Parlamentul trebuie să-şi dea avizul consultativ asupra textului supus referendumului trebuie să fie fixat un termen înăuntrul căruia Parlamentul să se pronunţe.
Băsescu menţiona că, potrivit documentelor menţionate, în cazul în care acest termen este nerespectat, textul referendumului este supus votului fără avizul Parlamentului.
-
Ce cărţi cumpără românii? Piaţa de carte, ţinută în viaţă de romanele lacrimogene şi de pofta de colorat a copiilor
Cultură-Media astăzi, 16:57
Piaţa românească de carte a scăzut în ultimii cinci ani cu o treime, iar singurele segmente care s-au menţinut constante în vânzări au fost cărţile pentru copii, în special cele de colorat, şi literatura romantică pentru femei, a declarat pentru MEDIAFAX Dan Vidraşcu, directorul editurii Litera. citeşte tot
-
Oprescu: Spitalul Colentina va fi, în cel mult trei ani, un AKH al Capitalei
Social astăzi, 16:45
Spitalul Colentina va deveni, în cel mult trei ani, un AKH al Capitalei, după ce va fi construită noua clădire cu şapte etaje, legată de cel mai mare centru de cercetare medicală din România, care va fi deschis în iulie, a declarat, luni, primarul general Sorin Oprescu. citeşte tot





Nu stiu cum se face, dar in ultima vreme presedintele capata tot mai multe drepturi sa contrloleze parlamentul. Cand, logic si normal si mai democratic, ar fi ca predintele sa fie CONTROLAT de parlament!