Senatorul Nicolae Moga a fost desemnat preşedinte interimar la PSD Constanţa

Biroul Politic Naţional al PSD l-a desemnat, luni, pe senatorul Nicolae Moga drept preşedinte interimar al orgainizaţiei PSD Constanţa, după ce Radu Mazăre a demisionat din această funcţie în urmă cu două săptămâni.

114 afișări
Imaginea articolului Senatorul Nicolae Moga a fost desemnat preşedinte interimar la PSD Constanţa

Senatorul Nicolae Moga a fost desemnat preşedinte interimar la PSD Constanţa (Imagine: Mediafax Foto / Octav Ganea)

Decizia a fost anunţată, luni, de preşedintele PSD, Victor Ponta, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al partidului.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat, în urmă cu două săptămâni, că a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD Constanţa, pe care o ocupa din anul 2003, precizând însă că rămâne în continuare membru al partidului.

Întrebat atunci de corespondentul MEDIAFAX dacă a renunţat şi la funcţia de primar, Mazăre a răspuns că nu, dar a adăugat că o va face în câteva săptămâni.

Mazăre ocupa funcţia de preşedinte al PSD Constanţa din anul 2003, când a şi intrat în rândurile social-democraţilor. Radu Mazăre este primar al municipiului Constanţa din anul 2000.

El a luat această decizie după ce a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru trei fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi două fapte de conflict de interese.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici