Senatul a adoptat tacit proiectul privind introducerea votului prin corespondenţă

Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă privind introducerea votului prin corespondenţă pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate, senatorii nereuşind să îşi exercite votul asupra proiectului în termenul regulamentar.

185 afișări
Imaginea articolului Senatul a adoptat tacit proiectul privind introducerea votului prin corespondenţă

Senatul a adoptat tacit proiectul privind introducerea votului prin corespondenţă (Imagine: Shutterstock/Publimedia)

Comisia juridică a Senatului propusese senatorilor respingerea iniţiativei legislative, având în vedere punctul de vedere al Guvernului, care a anunţat că lucrează în prezent la un proiect de lege care are acelaşi obiect de reglementare.

Potrivit proiectului, cetăţenii români cu drept de vot cu domiciliu în străinătate în momentul unei consultări electorale ar urma să poată opta pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă.

Actul normativ are ca iniţiatori un grup de senatori şi deputaţi PDL, printre care Mircea Andrei, Petru Başa, Vasile Blaga, Orest Onofrei, Cristian Rădulescu, Sulfina Barbu, Cornel Ştirbeţ şi Raluca Turcan.

În iniţiativa legislativă se arată că prin votul prin corespondenţă se înţelege exercitarea dreptului de vot prin expedirea documentelor ce cuprind opţiunea de vot prin intermediul serviciilor poştale către autorităţile statului român autorizate în acest sens.

Iniţiativa legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor.

În şedinţa de luni a Senatului, preşedintele acestei Camere a anunţat adoptarea tacită a unui număr de cincisprezece iniţiative legislative, care au trecut în dezbaterea Camerei Deputaţilor în varianta propusă de iniţiatori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici