Senatul a luat act de demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu

Senatul a luat, marţi, act de demisia senatorului Mihai Răzvan Ungureanu şi a votat cu 135 de voturi în favoarea proiectului de hotărâre pentru vacantarea mandatului acestuia.

2088 afișări
Imaginea articolului Senatul a luat act de demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu

Mihai Răzvan Ungureanu (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)

Mihai Răzvan Ungureanu a candidat, în decembrie 2012, în Circumscripţia electoală 02 Arad, Colegiul nr. 1, din partea Forţei Civice, pe listele ARD (PDL, FC şi PNŢCD).

Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat pe Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe în 24 iunie, iar o săptămână mai târziu, la finalul sesiunii ordinare, plenul reunit al Parlamentului l-a votat pe Ungureanu la conducerea SIE.

La 8 iulie, el a fost învestit în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe în cadrul unei ceremonii la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.

Mihai-Răzvan Ungureanu a fost ministru de Externe între anii 2004-2007 şi director al Serviciului de Informaţii Externe al României în perioada 2007-2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici