Senatul dezbate şi votează, marţi, moţiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor, Lucian Şova

Senatorii vor dezbate şi vota, în plenul de marţi, care va începe la ora 16.00, moţiunea simplă, intitulată "România sub orânduirea PSD, ruşinea Europei la infrastructura de transport", prin care PNL şi USR cer demisia ministrului Transporturilor, Lucian Şova.

309 afișări
Imaginea articolului Senatul dezbate şi votează, marţi, moţiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor, Lucian Şova

Senatul dezbate şi votează, marţi, moţiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor, Lucian Şova

Printre motivele pentru care cele două partide de Opoziţie au depus, miercurea trecută, moţiunea simplă, se numără şi situaţia autostrăzilor şi a drumurilor naţionale "pline de gropi".

"Fără autostrăzi noi, cu autostrăzi vechi neîntreţinute, cu drumuri naţionale în mare parte impracticabile, pline de gropi şi cu poduri care au depăşit cu zeci de ani perioada de folosinţă - nu mai vorbim de perioade de garanţie. Aceste realităţi generează zilnic blocaje în trafic în aproape toate localităţile din ţară dar mai cu seamă în municipii şi oraşe. Ele sunt cauza principală a sute de accidente deosebit de grave cu victime umane, determină poluarea mediului, afectând comunităţile. Practic sunt direct afectaţi participanţii la trafic, transportatorii, administraţiile locale, întreaga populaţie a ţării", se arată în textul moţiunii simple.

TITLURILE ZILEI

Iniţiatorii moţiunii simple împotriva ministrului Transporturilor, Lucian Şova, au amintit şi declaraţiile făcute de Comisarul european pentru politică regională de pe data de 16 septembrie.

"Domnule ministru, chiar dacă aţi încercat să negaţi cele spuse de către Comisarul european pentru politică regională, acesta a revenit în data de 16 septembrie 2018 şi a precizat: -Domnul ministru spunea că există un grad de contractare de 200%, dar noi, la Comisie, nu am primit proiecte noi", potrivit sursei citate.

Cele două formaţiuni de Opoziţie arată că ţara noastră ar fi putut accesa fonduri de coeziune din partea Comisiei Europene dacă ar fi avut proiecte în acest sens.

"În propunerea Comisiei Europene pentru perioada 2021-2027, fondurile de coeziune alocate României sunt cu 10% mai mari faţă de cele prevăzute în actualul exerciţiu bugetar. Pentru a beneficia de aceşti bani România are nevoie de proiecte, însă Bucureştiul nu a trimis Comisiei Europene nimic nou pe Programul Operaţional Infrastructură Mare, după proiectul de metrou Gara de Nord-Otopeni”, se mai arată în moţiunea simplă a PNL şi USR", mai precizează textul moţiunii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici