- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (14.05.2015, 18:20)
- Departamentul Social - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sentinţa în dosarul "Fraudă la referendum" ar putea fi pronunţată mâine de instanţa supremă
Sentinţa în dosarul în care ministrul Liviu Dragnea şi alte peste 70 de persoane sunt judecaţi pentru fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, ar putea fi pronunţată vineri de instanţa supremă.
752 afișări
Sentinţa în dosarul "Fraudă la referendum" ar putea fi pronunţată mâine de instanţa supremă (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a încheiat în 22 aprilie discuţiile în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, care se judecă de un an şi şase luni.
Instanţa a amânat de două ori, în 22 aprilie şi 6 mai, pronunţarea sentinţei, o decizie în dosar, care nu va fi definitivă, fiind aşteptată vineri. După ce completul de la ICCJ care a judecat în fond dosarul "Fraudă la referendum" va anunţa decizia, sentinţa va putea fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. Israelul pregătește lovitura pentru Iran. Netanyahu: „Este necesar să răspundem”
-
Israelul respinge ajutoarele pentru Gaza, inclusiv pături şi saci de dormit, „pentru că sunt verzi”
-
Biden: Susţin cu tărie acest pachet de măsuri pentru a oferi un sprijin critic Israelului şi Ucrainei
-
Suedia adoptă o lege pentru a facilita schimbarea legală a sexului
Ministrul Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, a spus că aşteaptă cu interes decizia de vineri a instanţei, arătând că speră să fie o hotărâre pozitivă pentru el.
Întrebat ce va face cu funcţiile pe care le deţine în cazul în care decizia îi va fi nefavorabilă, Dragnea a spus că acestea "nu o să mai fie". "Ştiţi foarte bine răspunsul la întrebarea asta. Nu o să mai fie (funcţiile, n.r.). E normal. Să sperăm totuşi că nu o să fie cazul, eu sper să fie o sentinţă bună pentru mine şi pentru adevăr", a adăugat Dragnea.
Acuzarea a cerut instanţei, la ultimul termen de judecată, condamnarea lui Liviu Dragnea la o pedeapsă cu executare, fără a menţiona şi cuantumul pedepsei.
În ultimul cuvânt în faţa judecătorilor, Liviu Dragnea a spus că, în opinia sa, acuzaţiile care i-au fost aduse "pleacă de la o premisă greşită şi periculoasă pentru România".
"Nimeni nu va mai îndrăzni să cheme cetăţenii la vot, în vreme ce această prezenţă la vot reprezintă un folos pentru democraţie. Susţin nevinovăţia, am credinţă că acţiunile mele au respectat legile ţării, am adus argumente şi probe pentru a fi achitat", a afirmat Dragnea, care a precizat că speră să fie achitat.
Instanţa supremă a înregistrat în 7 octombrie 2013 dosarul "Fraudă la referendum", în care au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a început în 15 noiembrie.
Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, "cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale".
Anchetatorii susţin că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.
"Infracţiunile reţinute în sarcina persoanelor implicate în desfăşurarea procesului de votare - preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare - au constat în principal în aceea că ei şi-au încălcat atribuţiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente cât şi liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora şi introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obţinute prin falsificarea semnăturilor", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
De-a lungul procesului, au fost audiaţi, în calitate de martori, premierul Victor Ponta, ministrul Apărării, Mircea Duşă, fostul ministru al Energiei Constantin Niţă, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, şi mai mulţi coordonatori judeţeni ai PSD care s-au ocupat de campania pentru referendumul din 2012.
Citește pe alephnews.ro: Cum arată sondajele la nivel European pentru alegerile din 6 iunie? Comisia, Parlamentul și Consiliul European vor avea un nou șef
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună. CALCUL
Resursa care sparge toate recordurile. Analiştii se aşteaptă ca preţul să atingă 3.000 de dolari pentru nici 30 de grame
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită a milionarului, care e cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Prințesa Diana a explicat adevăratul MOTIV pentru care căsnicia sa cu Charles a eșuat. A făcut mărturisirea cu puțin timp înainte de a muri
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe