Sesizare ANI privind incompatibilitatea deputatului Adăscăliţei, trimisă comisiei juridice din Cameră

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a primit, miercuri, din partea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) o sesizare privind incompatibilitatea în care s-ar fi aflat deputatul Constantin Adăscăliţei (PSD), sesizare care a fost acum transmisă la comisia juridică pentru un punct de vedere.

381 afișări
Imaginea articolului Sesizare ANI privind incompatibilitatea deputatului Adăscăliţei, trimisă comisiei juridice din Cameră

Sesizare ANI privind incompatibilitatea deputatului Adăscăliţei, trimisă comisiei juridice din Cameră (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Secretarul Camerei Nicolae Mircovici a făcut această precizare, după şedinţa conducerii Camerei, arătând că este vorba de starea de incompatibilitatea în care s-ar fi aflat deputatul în perioada în care era consilier judeţean.

"Am primit o scrisoare din partea ANI referitoare la o sesizare cu privire la deputatul Adăscăliţei Constantin privind starea de incompatibilitate. Era vorba despre starea de incompatibilitate pe care actualul deputat o avea în perioada în care era consilier judeţean. S-a trimis la comisia juridică pentru a lămuri acest lucru", a spus Mircovici.

Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Camerei Deputaţilor revocarea din funcţie a deputatului Constantin Adăscăliţei, după ce instanţa supremă a decis definitiv că acesta a fost în incompatibilitate în perioada în care a avut funcţia de consilier local în Consiliul Local Iaşi.

Solicitarea a fost transmisă conducerii Camerei Deputaţilor, împreună cu raportul de evaluare a stării de incompatibilitate în cazul deputatului Constantin Adăscăliţei, rămas definitiv şi irevocabil prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea aplicării sancţiunii disciplinare de revocare din funcţie, respectiv pentru constatarea interdicţiei exercitării unei funcţii sau demnităţi publice pe o perioadă de trei ani, se arată într-un comunicat de presă al ANI transmis miercuri agenţiei MEDIAFAX.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, în 23 martie, recursul lui Constantin Adăscăliţei împotriva sentinţei din 2012 a Curţii de Apel Iaşi, privind menţinerea ca legal şi temeinic a raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate a lui Adăscăliţei.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în 15 iunie 2012, că Adăscăliţei, consilier judeţean la Consiliul Judeţean Iaşi la data finalizării raportului de evaluare, a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât firma la care acesta era asociat, SC Olimpic 2000 SRL, a încheiat, în martie 2009, un contract în cuantum de 3.354 de lei cu SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA, societate comercială al cărei unic acţionar era CJ Iaşi, încălcând, astfel, prevederile articolului 90 din Legea 161/2003.

Potrivit articolului 25, alineatul 3 din Legea 176/2010, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie. Persoana eliberată sau destituită din funcţie sau faţă de care s-a constatat existenţa stării de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectiv, sau a încetării de drept a mandatului.

Constantin Adăscăliţei (PSD) este la primul mandat de deputat, el fiind ales în 2012, într-un colegiu din Iaşi. Anterior, Adăscăliţei a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi (2008-2012), viceprimar al municipiului Iaşi (2004-2008) şi consilier municipal (2000-2004). Deputatul a deţinut, în perioada 2002-2012, funcţia de vicepreşedinte al PSD - filiala Iaşi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici