Sever Voinescu: Când spune că după 63 de ani nimeni nu va mai avea nevoie de el, Băsescu se alintă

Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că, prin afirmaţia potrivit căreia după vârsta de 63 de ani nimeni nu va avea nevoie de el, preşedintele Traian Băsescu "se alintă puţin", dar acesta este consecvent prin declaraţia că nu are de gând să devină premier.

389 afișări
Imaginea articolului Sever Voinescu: Când spune că după 63 de ani nimeni nu va mai avea nevoie de el, Băsescu se alintă

Sever Voinescu (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

"Traian Băsescu este consecvent, pentru că ceea ce a spus astăzi, la şcoala de vară, în această privinţă (că nu intenţionează să devină premier - n.r.) a spus tot timpul, inclusiv în campania din 2009. Adversarii lui politici tot încearcă să-l asemuiască lui Putin, deşi preşedintele le spune mereu că nu are de gând să devină prim-ministru", a precizat Sever Voinescu.

El a adăugat că, prin afirmaţia că după vârsta de 63 de ani nimeni o să mai aibă nevoie de el, preşedintele "se alintă puţin".

"Pe de altă parte, cred că, în afirmaţia conform căreia, după 63 de ani, nimeni nu o să mai aibă nevoie de Traian Băsescu, preşedintele se alintă puţin, pentru că este deja o întreagă generaţie de oameni politici tineri care a intrat în politică sub influenţa lui Traian Băsescu şi care vor avea nevoie de Traian Băsescu multă vreme de acum înainte", a spus Voinescu.

Liderul PDL a adăugat că nu ştie în ce funcţie sau în ce formulă instituţională va activa Traian Băsescu, dar că acesta va fi unul dintre cei mai longevivi oameni politici.

"Nu ştiu în ce funcţie sau în ce formulă instituţională va activa, dar sunt sigur că Traian Băsescu va fi unul dintre cei mai longevivi oameni politici şi mulţi dintre imberbii socialişti care îl contestă astăzi vor dispărea peste noapte, în vreme ce Traian Băsescu va marca, în continuare, scena politică", a mai spus Voinescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici